Spiritualitatea – calea spre cunoaștere sau „sistemul de păcate” ce duce spre involuție?

 „Spiritualitatea, de fapt, este prezența nemuritoare a divinității în noi” (Oreste Teodorescu) 

Ce înseamnă spiritualitate și care sunt principiile după care se conduc credințele și  religiile în zilele de azi? Îmi pare rău să spun, dar oamenii din societatea de azi confundă spiritualitatea cu religia (indiferent despre ce religie vorbim), am ajuns să fim fanați de religie, de biserică, de tradițiile impuse de aceasta și să uităm de spiritualitatea din noi.

Ce este, de fapt, o religie? Citez din DEX: “religie – un sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem”... da, o religie este un sistem de norme impuse societății.

Astăzi există un număr foarte mare de religii pe întreg globul pământesc, nimeni nu știe exact numărul lor, toate au la bază credința într-o forță supremă, dar fiecare diferă una de alta. Indiferent din ce religie faci parte azi, ai risca să crezi că cea mai frumoasă este religia din tine, acea divinitate nemuritoare, infinită dacă vrei, care îți dă forțe să faci lucruri frumoase?

 Eu cred cu toată ființa mea că nu avem nevoie să fim implicați într-un sistem pentru a dezvolta spiritualitatea din noi, nu avem nevoie să fim prezenți în biserică fiecare duminică, fiecare sărbătoare religioasă sau să respectăm orice alt ritual pentru a fi oameni spirituali.

Fii de acord că astăzi oamenii au început să se folosească de religie și să speculeze cu credința în Dumnezeu așa cum le este lor convenabil. „Vai, nu e bine să procedezi așa, e păcat”, „Să nu asculți de părinți e cel mai mare păcat scris în Biblie”, și dacă tu poți ajunge mai sus decât au ajuns părinții tăi, dacă părinții tăi, din neștiință, îți spun că unicul tău scop în viață e să îți găsești un job ok și să stai cuminte „la locul tău”, că nu merită să riști și etc., părinții noștri ne transmit ceea ce au fost învățați și ei (am mai spus asta).

Faptul că mergi regulat la slujbele de la biserică, că faci donații și etc., nu îți tratează rănile tale interioare, conflictele pe care le ai cu tine și pe care amâni să le rezolvi, ura și regretele ce nu te lasă să trăiești frumos.

Mă îngrozește faptul că oamenii se folosesc de religie ca de un colac de salvare, dar cel mai rău este că utilizează acest colac pentru a se salva de ei, pentru a fugi cât mai departe de rănile, frustrările și  problemele lor de personalitate, pe care le-au acumulat în ei, oamenii au ajuns să fie niște roboței, îngrădiți de reguli, norme, valori religioase, care îi fac adevărați “păcătoși” dacă nu le urmează. Așa se explică lipsa de  creativitate, imaginație, frică de a ieși din aceste tipare.

 

Ceea ce este interzis, e ademenitor

Tot ceea ce îi este interzis omului, îl tentează mai mult, e ca și atunci când îi interzici copilului mic să mănânce multe dulciuri, iar el o face când nu te uiți la el.  Dacă îi interzici omului ceva, nu rezolvi nimic, dimpotrivă îl faci curios să încerce. Chiar dacă religia interzice homosexualitatea, oare nu avem și astăzi homosexuali, travestiți, lesbiene? Religia spune că furtul, minciuna (ș.a.) este un mare păcat. Oare astăzi lumea nu fură, nu comite crime, oamenii nu spun minciuni?

Ce a schimbat religia în oameni de-a lungul timpului? Nu a schimbat nimic, a dezvoltat doar frica sau dorința de a practica tot ceea ce este interzis. Aceste comportamente sunt cunoscute și au fost practicate întotdeauna, doar că nu erau atât de cunoscute ca acum, când suntem mult mai liberi datorită perioadei în care trăim.

Este amuzant când aud oamenii bătrâni care spun că „pe vremuri” nu era prostituție, infidelitate, crime etc., pentru ca mai târziu să fie contraziși de cazuri „rare” de prostituție, crime, descoperite peste timp... Întotdeauna am știut că tot ce e interzis e ademenitor!

Nu sunt o ateistă și cred în Dumnezeu, dar nu mi-l imaginez ca pe un moșnegel cu barbă albă și un toiag care privește fiecare om în parte și “îl bate cu bățul” cum se spune în popor, și știu că dacă am să stau în biserică în fiecare duminică așteptând ca Dumnezeu să îmi realizeze planurile, fără ca eu să fac nimic, nu o să fiu mai fericită.

Cred că Dumnezeu e tot ceea ce mă înconjoară și raiul este aici dacă știi să ți-l creezi. Credința oarbă în Dumnezeu este încă o dovadă că oamenii vor să se eschiveze de la responsabilitatea pe care o poartă asupra vieții lor, cred că ai auzit nu o dată expresia "Așa mi-a dat Dumnezeu să trăiesc, trebuie să mă resemnez..." da, e cea mai simplă cale de a fugi de responsabilitatea pe care o ai asupra vieții tale, atunci când te simți purtată de „valul lui Dumnezeu”, care decide pentru tine ce meriți și ce nu meriți. 

"Dumnezeu nu are alte mâini în afară de ale tale" (proverb occidental)

Nu ne-am născut perfecți, dar ne-am născut pentru a avea o cale frumoasă spre perfecțiune și e păcat să ne lăsam limitați la "păcatele" stabilite de religiile care s-au dezvoltat de-a lungul timpului. Religia este încă un sistem ce te ține în cutiuța involuției.

 Mă gândesc adesea cât de mult ne inhibă mintea fricile pe care le avem: ne e frică să fim speciali, deosebiți, ne e frică să trăim liber (fără a ne axa pe normele impuse de o religie oarecare, de societatea, de grupurile sociale etc.), ca nu cumva să fim respinși, ne e frică să greșim, pentru ca apoi să nu hrănim cu regrete... Da, așa ne-am învățat să trăim sclavi într-o lume democratică, datorită tuturor acestor sisteme din jur, care ne învață că greșelile se plătesc scump, sisteme care, se pare, că ne-au făcut deja scenariul întregii noastre vieți.

Dar dacă nu vom greși, cum vom învăța să fim mai buni? Din cărți, din bloguri, din părerile altora? Practica bate gramatica... Cea mai bună școală e viața, ea te învață cele mai valoroase lecții, iar Dumnezeu nu îți trăiește viața pentru tine, nu vindecă rănile tale interioare, pe care tu le lași să sângereze de ani și ani, tu ești forța supremă din tine, tu te poți vindeca și îmbolnăvi.

După cum ți-am mai scris în alt articol, bolile au mai multe cauze psihologice decât fizice, bolile vin din modul și stilul nostru de a trăi și cred asta, pentru că am simțit-o pe pielea mea (de altfel, nu scriu nimic din ceea ce nu am trăit :).

Te las să meditezi asupra articolului meu de azi, te las să conștientizezi (dacă încă nu ai făcut-o) că tu, de fapt, ești unica persoana responsabilă de tot ce se întâmplă cu tine la ora actuală. Îți doresc să descoperi spiritualitatea din tine și să o dezvolți pentru a crește frumos în această viață.