Înainte de a fi salvatorul altora, fii salvatorul tău

O bună parte din viața noastră o dedicăm altora, la propriu.

E minunat să îl poți ajuta pe cel de lângă tine, să îi înfrumusețezi existența prin valoarea ce o oferi, adesea, însă, se trezesc în noi prea devreme „salvatori” care, înainte de a se salva pe ei de la înec, îi aruncă colacul de salvare celui de alături, definind greșit acest gest drept „generozitate”. 

Cât de mult ne păcălim ne dăm seama abia în momentul în care ne simțim lipsiți de energie pentru a duce la bun sfârșit proiectele noastre. Atunci este timpul să ne întrebăm cum se face că înainte de a ne umple rezervoarele noastre, le umplem pe ale altora, dându-ne și ultima resursă din cele personale. 

Întotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc și când spun „să dăruiesc” nu mă refer neapărat la lucruri materiale. 

Niciodată nu am dăruit căldură, dragoste sau orice altceva cu scopul de a primi ceva în schimb. Am făcut-o pentru că asta m-a făcut fericită.

Îmi aduc aminte și acum că în copilăria mea mama ne cumpăra adesea dulciuri, iar eu cu fratele meu, ca orice copii, le savuram cu mare plăcere. Obișnuiam să păstrez undeva ascunse de fiecare dată ceva dulciuri pentru a-i face o surpriză fratelui meu mai târziu, după ce acestea se terminau :).

Eram un copil, nu știam de ce o fac, știu doar că motivația mea cea mai puternică era zâmbetul și fața plină de recunoștință pe care era să o văd mai târziu la fratele meu. 

De asta ador copiii, pentru că sunt cele mai sincere creaturi de pe pământul ăsta. Și pentru că iubirea lor față de viață și față de cei din jur este cu adevărat pură.

Cineva spunea că adevărata dragoste este atunci când dăruiești fără să aștepți nimic în schimb.

 

Așa e. Cu timpul, însă, fără să ne dăm seama, lumea în care trăim ne cam schimbă această viziune a sincerității și adesea relațiile noastre cu cei din jur ajung a fi un troc - îți dau dacă îmi dai.

Am uitat cum e să iubim necondiționat, am uitat cum e să oferim fără a aștepta nimic în schimb, dar nu am uitat cum să învinuim pe toți cei ce ne înconjoară de lipsă de atenție, lipsă de afecțiune, nesinceritate etc.

Ne este mai ușor să proiectăm vina asupra celui de alături, în loc să îl vedem pe acesta ca o reflecție a oglinzii personalității noastre.

Madonna spunea atât de frumos în unul din concertele sale: „De fiecare dată când întorci degetul să arăți spre cineva, întoarce degetul în direcția ta și arată spre tine, pentru că singurul tău dușman ești tu”.

Dar fiindcă iar am făcut o introducere mai lungă decât mi-am plănuit :), vreau să revin la subiect. La începutul articolului menționam că este o iluzie a fericirii să ne angajăm într-o „misiune de salvare” a celorlați atâta timp cât noi suntem goi și nu suntem împliniți cu noi înșine.

Așa cum spunea și excelenta scriitoare Andreea Papp: „Nu există relații împlinite până ce nu există o viață împlinită cu tine”.

Mi se pare că uneori abordăm greșit noțiunea de egoism. Și în loc să privim egoismul ca pe o calitate absolut necesară a personalității noastre, noi privim egoismul ca pe cea mai rea caracteristică a unei ființe umane.

Am cunoscut mulți oameni „non-egoiști” în viața mea și crede-mă, nu îi invidiez pentru starea lor interioară în care se află la onorabila lor vârstă. 

Am spus întotdeauna că aparențele înșală și nu am crezut niciodată că cineva se poate considera un om împlinit atâta timp cât realizările lui se proiectează pe partenerul alături de care trăiește, pe copiii, care își aleg drumul lor, sau pe oricine altcineva în afară de persoana lui. 

Așa se explică cazurile în care copiii sunt impuși să facă ceea ce nu le place, să practice profesii alese cu mintea părinților, fără a ține cont de pasiuni, talente și abilități ale copiilor. Pentru că părinții se cramponează de cei cărora le-au dat viața ca de ultima șansă de a-și trăi visurile.

Nu crezi? Statisticile spun că 85% din populație nu își iubește jobul. Îți dai seamă că doar 15% din populație a avut curajul să își urmeze drumul de a trăi din pasiune? Și încă o dată spun că neștiința este cea care ne sabotează viața noastră și a celor de alături. 

Nimeni nu le-a spus părinților că rolul unui părinte nu este acela de a forța copilul să devină ceea ce își dorește el să fie, treaba părinților este să își călăuzească copiii pe drumul pe care aceștia și-i aleg, prin ceea ce simt. Niciun copil nu vine pe lume să satisfacă nevoile neîndeplinite ale părinților lui.

Te mai stingherește cuvântul egoism? 

Privește în jurul tău, sunt sigură că vei găsi exemple destule de oameni „non-egoiști”, care s-au dedicat toată viața celor din jur. Și-au ambalat frumos sufletul într-o cutiuță, i-au pus o fundiță și i l-au dat în dar partenerilor de viață, copiilor, prietenilor etc. Au uitat de ei complet. Acești oameni, cu părere de rău, nu și-au aparținut niciodată.

De aceea te îndemn să ai o abordare corectă a cuvântului egoism și să nu ignori faptul că fiecare din noi este dator, pentru el, să fie egoist în măsura necesară pentru a-și proiecta realitatea dorită. 

Nu mi-e frică de cuvântul acesta, de aceea nu vreau să îl înlocuiesc cu niciunul altul, pentru că este cel mai potrivit pentru mesajul acestui articol.

Thomas Leonard definea egoismul ca pe o stare în care te afli atunci când faci ce e mai bine pentru tine.

Eu zic că e greu să învățăm să fim egoiști. Învățăm această lecție valoroasă doar atunci când viața ne dă un șut și ne lasă față-n față cu noi și cu văicărelile noastre. 

Ne este mai ușor să îndeplinim promisiunile făcute altora decât cele făcute nouă înșine. 

Ne este mai ușor să contribuim la îndeplinirea visurilor altora, decât la îndeplinirea visurilor noastre.

De ce? Nu te-ai întrebat niciodată?

De ce ești frustrat/ă că nu apuci să faci nimic pentru visul tău de ceva timp?

Cum se face că întotdeauna găsești timp pentru alții și niciodată pentru tine? De ce?

De ce te bucuri atât de mult de realizarea planului prietenei de-o viață și te întristezi când îți amintești de tine? 

Ce te-a împiedicat să te bucuri și de tine?

        Metoda instrospecției este una dintre cele mai vechi metode din psihologie și una dintre cele mai eficiente aș spune. Așa că nu înceta să te întrebi, uneori răspunsurile pe care ți le dai singur sunt cele mai utile soluții la situațiile de criză în care te afli. 

        Rene Descartes spunea în lucrarea sa „Reguli pentru conducerea spiritului” că „Introspecția permite nu numai să ne cunoaștem ci să și ne conducem bine pentru a descoperi adevăruri care deseori le ignorăm”. 

       Acum înțelegi care e rolul întrebărilor pe care ți le adresez mereu în articolele mele? 

         Fii un om curios, nu înceta să te întrebi, nu-ți fie frică de răspunsurile pe care le vei primi de la tine și te vor uimi adesea.

Fiecare om are perioade de singurătate și cu cât mai mult le evită, cu atât mai multe întrebări se adună. Când vei reuși să îți dai un răspuns dacă întotdeauna fugi de tine?

Mie mi-a fost frică de singurătate o bună parte din viața mea, am căutat noi relații de iubire, noi relații de prietenie, oameni care să mă înconjoare, petreceri amețitoare etc. Până când viața mi-a dat un șut, m-a închis într-o cutiuță și m-a lăsat față în față cu mine. M-am uitat în oglindă, am zis că nu știu cine sunt și am încercat să evadez, dar ușa era încuiată, iar cheia era în mine. 

Mi-am dat seama că nu mai exista nimeni acolo în afară de mine și nu am avut altă opțiune decât să căut cheia, adică puterea din mine.

Așa se întâmplă când rămânem singuri, față în față cu noi. Singurătatea este cea mai mare frică a noastră, pentru că doar când suntem singuri ne răsună în urechi vocea noastră interioară.

Dacă ai trăit toată viața contribuind doar la ducerea la bun sfârșit a planurilor altora, acum e timpul pentru tine. Abia atunci când vei avea de unde dărui, te vei putea bucura de fețele zâmbitoare și pline de recunoștință ale oamenilor (așa cum mă bucuram eu când îi dădeam dulciuri fratelui meu în copilărie) :). 

Lasă-mă să închei acest articol citându-l pe minunatul Pera Novacovici, un om cu rezervoarele pline, care dăruiește din ceea ce a reușit să acumuleze, după o perioadă importantă de „egoism” din viața lui :):

„Când ești mic și neînsemnat, nu prea ai multe de oferit. Generozitatea ta, deși e plină de bunăvoință, nu ajută foarte mult lumea din jur.

Dacă ai avea putere și viziune să devii egoist, să te apuci de săpături în propria ființă, pentru a-ți scoate comorile la suprafață, atunci cu adevărat generozitatea ta ar schimba lumea”