duminică, 30 iunie 2013

5 pași pentru a "trata doliului" unei despărțiri dureroase din viața ta



Trăim într-o societate, suntem înconjurați de oameni și deci legăm cu aceștia anumite relații: de colaborare, de afaceri, de prietenie, de iubire etc. Aceste relații sunt treptele pe care le parcurgem în calea evoluției noastre, de aceea ele pot fi de o durată mai scurtă sau de o durată mai lungă. 

Oamenii se despart, fie pentru că și-au învățat lecțiile, fie pentru că unul a evoluat mai mult ca celălalt, fie pentru că unul din ei stă în calea evoluției celuilalt etc. Cert este că drumurile celor doi se separă și o iau în direcții diferite și acest lucru nu e o tragedie, e firesc să fie așa. Dar cele mai dureroase ne par a fi despărțirile de partenerii cu care am format un cuplu. În psihologie perioada despărțirii se numește „doliu” și are caracteristicile doliului pentru o persoană decedată. 

Adesea ne vindecăm foarte greu de aceste despărțiri, dar dacă am cunoaște ceea ce se întâmplă de fapt în mintea noastră în acea perioadă ne-ar fi mult mai ușor să ne tratăm de această „boală” ce ne sabotează să ne continuăm drumul în frumoasa călătorie a vieții noastre. 

Marea noastră dilemă, a omenirii, este că nu ne cunoaștem, nu știm cine suntem, cum funcționăm și nici nu ne prea dăm interesul să aflăm :D. De ce? Pentru că societatea în care trăim vrea să facă din noi niște ființe vii închise în cutiuțe asemănătoare, care nu diferențiază cu nimic una de alta. Dar ăsta e un alt subiect pe care îl voi aborda cu altă ocazie. 

În cele ce urmează îți voi descrie etapele prin care trece ființa noastră în urma unei despărțiri și caracteristicile fiecăreia din ele. Aceste etape te vor ajuta să te vindeci într-un timp foarte rapid de despărțirile dureroase din viața ta, pentru că atunci când faci totalurile în urma unei despărțiri și înțelegi lecția pe care trebuia să o înveți de la acea persoană, îți este mult mai ușor să dai pagina și să scrii pe o pagină curată evenimentele minunate ce urmează în viața ta. Și ai să vezi că peste o perioadă ai să îi mulțumești vieții că ți-a dat în calea ta anume acea persoană care ți-a predat o lecție de viață extrem de prețioasă (dacă desigur nu alegi să repeți aceleași tipare de comportamente în relațiile ce urmează să le ai).

Există 5 etape firești pe care le parcurge fiecare dintre noi în urma unei despărțiri:

1.     Negarea – nu îți vine să crezi că v-ați despărțit, ți se pare totul o glumă, te minți că e doar o răbufnire de moment, e o ceartă temporară și cu siguranță va trece totul.

2.     Furia – îți dai seama că nu e o glumă, ești furioasă, vrei să îl/o faci să te vrea înapoi, nu știi cum să acționezi, adesea în această etapă oamenii își spun lucruri foarte urâte pe care le regretă mai târziu, se jignesc etc. Vestea bună este că îți poți controla furia dacă conștientizezi că te afli în acest stadiu al despărțirii. Mie mi-a fost mult mai ușor să mă vindec în urma unei despărțiri după ce am aflat toți acești pași pe care îi parcurgem.

3.     Negocierea – este faza în care cei doi duc tratative, dacă relația lor mai poate continua sau nu, dacă cei doi mai pot evolua unul lângă altul sau vor stagna împreună etc. În cazul în care cei doi decid totuși că drumurile lor trebuie să se separe urmează următoarea etapă, cea mai grea...

4.     Depresia - tristețea. Această este etapa în care realizezi că nu mai formați un cuplu, că veți merge pe drumuri diferite. În această fază îți imaginezi cum te vei simți când vei afla că are alt/ă partener/ă de cuplu, îți este greu să accepți ideea că nu vei mai ști nimic de el etc. Aceasta este etapa cea mai grea din punctul meu de vedere, din care poți ieși printr-o singură soluție: să îți trezești puterea interioară și să îți dai seama că există viață după despărțire/divorț, că ăsta nu e un capăt de drum. Vreau să conștientizezi că fiecare relație pe care ai trăit-o este sau a fost frumoasă, cu un anumit sens (poate acum nu înțelegi, dar peste ceva timp îți vei da seama de asta), dar ceea ce vei trăi este și mai frumos, asta e un mod de gândire sănătoasă pe care te îndemn să îl adopți.

5.     Vindecarea – perioada pe care eu o ador! :). În această etapă oamenii realizează că viața continuă și aleg să își continue călătoria în viață. În această perioadă oamenii își fac concluzii, scot esențialul din relația pe care au avut-o și își învață lecțiile. În urma acestei perioade cei doi oameni care s-au despărțit pot deveni prieteni, și vreau să îți spun că este o mare realizare dacă te întâlnești cu acea persoană (care a făcut parte din viața ta) și îți dai seama că ești complet vindecat, că nu mai ai niciun resentiment, că poți vorbi cu el/ea la fel de liber cum ai vorbi cu un prieten/ă apropiat/ă. Obișnuiesc să spun că asta înseamnă inteligență superioară: să onorezi oamenii care au făcut parte din viața ta, să îi tratezi cu respect, pentru că poate nu era să fii aici și nu era să fii cine ești azi fără prezența lor în viața ta.

Acestea sunt etapele prin care trecem după o despărțire și vreau să îți repet că este mult mai ușor să depășești aceste perioade de "doliu" când cunoști ce se întâmplă cu tine în acele momente. Și eu, înainte de a le cunoaște aveam nevoie de foarte mult timp pentru a mă recupera ( în urma uneia din cele mai dureroase despărțiri din viața mea mi-au trebuit 2 ani pentru a mă reface complet, din lipsă de experiență și din neștiință :), dar atunci când am am început să mă cunosc, să colaborez cu mine și cu emoțiile mele am reușit într-un interval foarte scurt de timp să îmi învăț lecția unei despărțiri și să îmi urmez drumul vieții, plin de evenimente plăcute și frumoase (și când te gândești că unii oameni nu ajung toată viața la ultima etapă (vindecarea). 

Acum nu mai privesc o despărțire ca pe o dramă, ci ca pe un nou început și paradoxal este că atunci când cunoaștem cum funcționăm, reușim să rămânem în relații amicale și cu cei care au făcut parte din viața noastră. Nu avem de ce să trăim cu ura în noi, am format un cuplu la momentul respectiv, ne-am simțit bine împreună, acum ne urmăm calea vieții separat și suntem în întâmpinarea altor evenimente minunate ce ne vor maturiza intelectual și emoțional.

Îți doresc și ție să privești astfel o despărțire și ai să vezi cât de repede te vei vindeca dacă vei aborda astfel relațiile pe care le ai. Nu vreau să pierzi ani din viața ta, sperând că poate veți forma din nou un cuplu, promițându-ți că îl/o vei aștepta până „se va răzgândi”, trăiește-ți viața azi, nu în așteptare, meriți tot ce e mai bun, eu cred că fiecare om poate face lucruri minunate, chiar dacă crede despre el că este un ratat, că nu mai are nicio șansă să trăiască frumos... Eu cred și sunt adepta ideei că viața e așa cum ne-o creăm, deci, fă-ți scenariul vieții tale și trăiește așa cum îți dorești, poți oricând să îl modifici atunci când simți nevoia! :)

sâmbătă, 29 iunie 2013

Cum să privești lucrurile altfel și să îți creezi viața cu mâinile tale?




„Aceasta este puterea: să ții în mâini frica altcuiva și să i-o arăți” (Amy Tam)
  
Și iarăși am să încep acest articol despre frică – această emoție ce ne face mai mult rău decât am fi putut crede.    
- Nu fac asta pentru că mi-e frică că partenerul de viață/părinții/prietenii nu o să îmi înțeleagă decizia, 
- Nu mă privi așa... mă simt incomod,  
- Nu știu cum să îi explic iubitului că am decis să îmi schimb modul de alimentație etc. 

Acestea și multe alte expresii ne fac să ne simțim invalizi pe dinăuntru, limitați și frustrați că nu trăim așa cum ne-am fi dorit. 

Frica de ce vor crede cei din jur despre noi, ce vor spune, ce părere vor avea, dacă se vor bucura sau nu de succesul nostru și multe altele ne inhibă dorința arzătoare din noi de a face lucruri extraordinare. 

Oprește-te puțin și meditează la ceea ce îți voi spune în următoarele rânduri: ceea ce cred alții despre tine e alegerea lor, dacă cineva este supărat pe tine, de fapt, nu este supărat pe tine personal, ci are un conflict interior cu el, pe care încă nu l-a rezolvat și este înfuriat, dacă cineva te critică, nu critică acțiunile tale directe, ci vede în tine calități pe care le detestă la el, și, astfel, criticându-te pe tine, de fapt se critică pe el, încercând să se mintă că el este altfel. Încearcă să îți amintești când ai criticat pe cineva, nu ai simțit același lucru? Sunt sigură că ai criticat acea persoană pentru a-ți dovedi ție că nu ești la fel, că ești mai bun/ă decât el/ea. 

Atunci când cineva te bârfește, nu înseamnă că ai făcut ceva greșit, ci astfel, adresând cuvinte urâte despre tine, încearcă să iasă el/ea în evidență, sugerând că este mai competent decât tine în ceea ce face. 

Acum ai înțeles? Nicio acțiune pe care o fac cei din jurul tău nu ține de tine personal... oamenii acționează în anumite feluri, din anumite motive, ce țin de problemele lor interioare nerezolvate, nu de modul tău de a trăi. Crezi că cuiva îi pasă mai mult de tine și de acțiunile tale decât de sine însăși? Ai dreptate, nu... Fiecare se gândește cum ar fi mai bine să facă în situația asta sau cealaltă. 

Trăiește așa cum îți dorești, acționează așa cum simți și nu te lăsa influențat de părerea oamenilor ce te înconjoară, oricât de aproape îți sunt la momentul de față. Maslow spunea într-un citat că „Am ajuns în acel punct din istoria biologică în care suntem responsabili pentru propria evoluție”. Deci, fii singura persoană responsabilă de evoluția ta!

"Frica este taxa pe care conștiința o plătește vinei" (George Sewel)
  
           De fapt, știi care-i secretul? Ne este frică să facem ceva mai mult decât au făcut cei din jurul nostru pentru ca nu cumva să îi depășim. Undeva în subconștientul nostru persistă teama de a ne simți vinovați de faptul că noi putem trăi o viață mai împlinită ca a oamenilor care ne sunt dragi (ca a părinților de exemplu). Dacă ei au ceea ce au, de ce eu să sar mai sus ca ei, dacă ei nu vor fi de acord cu deciziile mele de a-mi schimba radical modul de a trăi (fiind diferit clar de tiparele „normale” impuse în copilărie)? 

Părinții sunt cei care ne vor binele, fără nicio îndoială, dar noi suntem cei care alegem dacă binele pe care ni-l vor ei se potrivește sau nu cu ceea ce ne dorim noi de la viață. De exemplu, am auzit multe cazuri în care părinții încearcă oarecum să își continue visurile netrăite de ei în viață prin copiii lor, iar ei, din respect, stimă, dragoste pentru ei cred că așa e corect, dar ajung la un anumit nivel de maturitate și realizează că de fapt ei își doresc altceva de la viață, eventual au alte plăceri, alte planuri, alte hobby-uri. E firesc, doar suntem diferiți. De aceea aici țin să menționez că părinții într-adevăr ne vor tot binele, dar nu uita că binele este o noțiune abstractă în accepțiunea fiecăruia. 

Dacă pentru prietena ta binele înseamnă să își găsească un partener „stabil” care să îi asigure existența materială, pentru tine binele poate înseamnă să te dezvolți personal, să călătorești, să cunoști cât mai multe lucruri noi, să devii expert într-un anumit domeniu (sper că astfel înțelegi și tu noțiunea de bine) etc. 

Binele este o noțiune relativă, înțeleasă diferit de fiecare din noi. Scoate-ți din minte ideea că părinții tăi sunt oameni perfecți, ei sunt oameni ca tine, care în viața lor au avut și multe eșecuri prin unele din alegerile lor, iar acum tu ai viața ta, în care ai de făcut alegeri, pe care ți le asumi, chiar de pe alocuri vei face și alegeri nepotrivite. 

Nu îți fie frică să greșești
  
            Părinții își instruiesc de mici copiii să nu vorbească atunci când „nu este cazul", să fie „cuminți” atunci când merg în ospeție la cineva etc. Și cel fel de copii cresc? Copii complexați, copii anxioși, copiii cărora le e frică să își spună părerea... Prin același model al perfecțiunii unii părinți nu realizează cât rău le pot produce propriilor copii. Așa creștem și ne e frică să facem ceva singuri, să încercăm, să experimentăm etc., ne e frică să greșim... Da, ne e frică să greșim. Căci care e rostul greșelilor? Să învățăm, să evoluăm, să facem lucruri frumoase în viață. 

Citește biografii ale oamenilor care au obținut tot ce și-au dorit, ale oamenilor cunoscuți prin ceea ce fac, prin valoarea care au adus-o lumii și vezi de câte ori au greșit, au eșuat și au luat-o de la capăt pentru a avea acum ceea ce au. Ei nu sunt oameni supranaturali, ei sunt oameni ca noi! Citește biografia Madonnei, a lui Sylvester Stallone și a multor alte personalități și veți înțelege despre ce vorbesc.

Deci, nu îți fie frică să trăiești viața pe care ți-o dorești, dacă ai căzut, ridică-te, ia-o de la capăt, încearcă din nou, visurile noastre nu au un termen limită, poți încerca din nou, de oricât de multe ori simți nevoia. Nu lăsa pe alții să trăiască pentru tine... poate că drumul spre visul tău e anevoios, poate că te simți nevoit să renunți la unele relații pe care le ai în prezent, dar nu uita că oamenii care te iubesc necondiționat vor fi întotdeauna alături de tine, în orice circumstanță...