Mulțumește-i vieții pentru bolile pe care le ai, ele te ajută să îți descoperi conflictele tale interioare

Privește o boală ca pe o lecție ce încă nu ai însușit-o 

Dacă deschidem DEX-ul și dăm la căutare cuvântul boală atunci ni se afișează următoarea explicație: „Boală – modificare organică a echilibrului normal al organismului, proces patologic care afectează organismul”. O explicație destul de clară, da, este adevărat o boală ne lipsește de echilibrul unei vieți normale și am face orice să fim întotdeauna sănătoși.

Cui îi place să fie bolnav, să își piardă independența și să se lipsească de luxul de a face totul singur (fără a fi povara cuiva care s-ar angaja într-o misiune caritabilă de îngrijire)? Sigur, nimănui.

Dar care este scopul unei boli, de ce trebuie să trecem prin aceste experiențe (uneori cu urmări neplăcute) în viață? Dar ce-ar fi dacă am schimba unghiul din care este privită o boală?

Am auzit de multe ori un reply negativ când am spus că o boală este un fenomen căruia trebuie să îi fim recunoscători, pentru că ne face să ne gândim la lucrurile din viețile noastre, la care nu ne-am fi gândit în condiții normale. Și probabil ai observat și tu că noi, oamenii, suntem făcuți să facem echipă cu noi înșine doar atunci când ne este greu, avem o traumă, o suferință, o durere. Păi cum să te gândești la toate aspectele vieții tale și să încerci să le îmbunătățești pe cele care nu sunt prea ok dacă stai bine în domeniul banilor acum (de exemplu) sau în domeniul dragostei sau în oricare alt domeniu?

În tot acest timp, de când studiez psihologia, fiind o persoană ce se bazează pe intuiție mai mult decât pe rațiune, și având tendința de a fi nedisciplinată și superficială în anumite aspecte ale vieții mele, mi-am format anumite ritualuri pentru a-mi îmbunătăți anumite aspecte din viața mea (ceea ce te sfătuiesc și pe tine să faci), iar cel mai important ritual, pe care mi l-am format este să fiu atentă la tot ce se întâmplă în mintea mea, la ce cred, la ce spun atunci când sunt copleșită de emoții puternice, la cum mă comport în situații stresante etc., pentru că hai să fim serioși nu ne putem controla toate cele aproximativ 60000 de gânduri pe care ne trec zilnic prin cap.

Dar cel mai important, mi-am propus să fiu atentă la bolile pe care le-am avut de-a lungul timpului (iar în prezent la acest capitol am o notă foarte bună) :).

Despre cum să îți formezi ritualuri corecte și sănătoase îți scriu în alt articol, pentru că e mult de povestit :).

"Nu există boli, ci numai bolnavi" (Mircea Eliade)

Am spus întotdeauna că bolile au mai multe cauze psihologice decât fizice. Și am auzit adesea răspunsuri gen: „Prostii/ aberații”, la afirmația mea. Sigur, e mai ușor să crezi că sunt prostii, aberații sau cum mai vrei tu să le numești, decât să analizezi ce probleme nerezolvate trăiesc în tine, ura pe care o porți anumitor persoane și îți distruge libertatea de a trăi frumos.

Ne este lene, nu avem timp, avem alte chestii, mult mai importante, de ce să pierdem timpul să ne gândim la toate aceste lucruri, de ce să căutăm în noi acele tărâmuri neexploatate încă?

În cartea sa „Corpul tău îți spune - iubește-te”, Lise Bourbeau menționează cauzele psihologice ale multor boli și, având o experiență mare în consiliere psihologică, povestește că multe femei care s-au tratat de cancer mulțumesc vieții că s-au confruntat cu această boală, pentru că anume ea le-a învățat să privească altfel viața, să își rezolve problemele interioare, conflictele cu ele înșiși.

Un alt exemplu: Luisa Hay – care s-a tratat singură de cancer la sân prin descoperirea și tratarea rănilor interioare, prin iertarea mamei sale (cu care a avut conflicte toată viața), prin învățarea de a trăi liber... E foarte profund acestu subiect, pe mine m-a atins până la lacrimi cartea Luisey Hay „Poți să îți vindeci viața”, pentru că m-am regăsit în multe aspecte menționate în ea. Aceștia sunt oamenii, exemplul cărora te face să simți fiori și te motivează să te descoperi și să colaborezi cu tine.

Boala ne aduce la cunoștință doar că avem probleme interioare, rezolvarea cărora a fost amânată multă vreme. 

Libertatea de a trăi frumos este leacul cel mai eficient al fiecărei boli

Bine, acuma nu vreau să mă dau tare că sunt mare specialist și etc., eu nu am studii medicale și nici nu sunt psihoterapeut de specialitate, cred în medicină, dar mai mult cred că înainte de a trata o boală pe plan fizic este important să o tratezi mai întâi pe cea interioară.

Recent, o persoană dragă mi-a mărturisit că a aflat acum câteva săptămâni că suferă de o boală cunoscută, inițial am fost șocată și cred că ea a simțit asta în discuția noastră telefonică, dar apoi am stat ceva timp să analizez situația ei (știind o mare parte din povestea vieții ei) și am vorbit cu ea despre beneficiile pe care le-ar putea avea asupra vieții ei apariția acestei boli și știi ce mi-a zis: "Am înțeles că în viață nu trebuie să faci niciodată ceea ce nu îți dorești să faci, nu trebuie să fii alături de o persoană cu care nu te simți bine, nu trebuie să faci compromisuri atunci când vorbești despre tine și ceea ce îți dorești cu adevărat!" Și vai, sunt total de acord cu ea.

Mi-am amintit de o perioadă în viața mea în care eram pur și simplu confuză în mine, aveam probleme grave cu resentimentele față de anumite persoane și situații pe care le trăisem și peste un timp mi s-a format un chist destul de mare la sânul drept, iar medicii m-au preîntâmpinat că ăsta poate fi un început de cancer și mi-au sugerat să mă opereze de urgență... Am refuzat orice intervenție de acest fel și abia atunci am început să caut în mine tratamentul, probabil a fost prima oară când am descoperit ce copil speriat trăia în mine și câtă mizerie am acumulat în mine de-a lungul timpului. Nu mi-a dispărut chistul până nu mi-am tratat lanțul de boli din sufletul meu definitiv.

Acum, la fel ca multe alte femei cu experiențe mult mai dure ca ale mele, îi spun mulțumesc vieții pentru această experiență, în urmă căreia m-am cunoscut pe mine, am început a mă descoperi frumos și a trăi liberă, iar acum nu las niciun conflict nerezolvat să trăiască în mine.

Și noi putem ajunge în vârful turnului ca și broscuța cea surdă

În viață e mai bine de multe ori să fii surd la îndemnul celor din jur decât să te lași sabotat/ă de ei, chiar dacă vorbim despre oamenii care consideri că întotdeauna ți-au vrut binele și am mai scris undeva despre bine, că absolut nimeni nu poate știe ce îți dorești tu cu adevărat și ce înseamnă bine pentru tine.

Dacă nu știi povestea broscuței surde o să ți-o povestesc în cele ce urmează, pentru că este preferata mea :).

Cică un grup de broscuţe au hotărât să se ia la întrecere. Țelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. Se adunaseră mulți spectatori pentru a urmări cursa și pentru a le încuraja pe broscuțe. Totuși, puțini erau cei care credeau că vreuna din ele va reuși să ajungă în vârful turnului. Tot ce se auzea erau exclamații de genul:

“Oh, e prea obositor! Nu vor reuși niciodată să ajungă sus!” sau: „Nici nu au cum să reușească, turnul este mult prea înalt!”

Broscuțele începuseră să renunțe una câte una. Spectatorii continuau să strige: „E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!”

Tot mai multe broscuțe se resemnau și renunțau.  Doar una singură se cățăra consecvent mai departe, fără a se opri.

În final, renunțaseră toate, cu excepția acelei broscuțe care, cu o imensă ambiție şi rezistență, a reușit să ajungă singură în vârful turnului! După aceea, toate celelalte broscuțe și toți spectatorii au vrut să afle cum a reușit broscuța să ajungă totuși în vârf, după ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa.

După ce broscuța a coborât, unul dintre spectatori se duse la ea s-o întrebe cum de a reușit să facă un efort atât de mare și să ajungă în vârful turnului.

Așa se află că broscuța învingătoare era surdă...

Care este concluzia? Ai dreptate, adesea e mai bine să fii surd/ă decât să renunți la tine și la ceea ce te face fericit/ă cu adevărat!