Mută munții din loc și încetează să te mai plângi

Păstrează viu copilul din tine

Cine nu își aduce aminte de copilărie cu drag? Toți am trăit momente frumoase și poate mai puțin frumoase în această perioadă prețioasă din viață și de ce să negăm, suntem mereu copii în suflet.

Cineva spunea că adulții sunt copii maturi, deci s-a păstrat termenul de copil :). Copii suntem mereu atunci când  stăm la povești cu... noi înșine, copii ce au de rezolvat sarcini complicate ale vieții.  

Părinții mei au divorțat încă de când eram mică, noi am rămas cu mama. Mama mea și-a îndreptat toată dragostea asupra noastră (a mea și a fratelui meu), în special a mea (pentru că eram unica fetiță), eram cea mai răsfățată, cocolită și pentru că eram foarte carismatică, eram în centru atenției când mama mea avea vreun chef cu prietenii la serviciu sau în ospeție la cineva (mama mea fiind angajată pe atunci la cel mai mare studio de producere a filmelor din R. Moldova și fiind mereu înconjurată de oameni de cultură ai societății acelei vremuri).

Anii au trecut, dar aceste clipe frumoase au rămas în sufletul meu și încă mai păstrez în mine acea fetiță zglobie și veselă, care încânta publicul cu poezii și cântece la fiecare eveniment :), fetița din mine dornică mereu de atenție, fetița fără măști sociale, naivă și deschisă cu toți.

M-am întrebat adesea de ce copii se pot bucura atât de sincer de viață, iar noi, maturii, deși suntem aceeași copii în suflet, ne punem măștile sociale și nu mai reușim să ne bucurăm de viață așa cum o făceam atunci.

Ca să continui cu același exemplu (exemplul din viața mea), eu fiind acel copil răsfățat nu mi se permitea să fac ceva de una singură, la fiecare încercare sau idee nouă, mi se spunea că este periculos, că trebuie să stau „în banca mea”, iar de fiecare dată când mă zgâriam sau făceam vreo boacănă ca fiecare copil, mama mea obișnuia să mă compătimească, că vai, biata mea fetiță, uite cum a căpătat o zgârietură :D, astfel dezvoltând în mine, involuntar, sentimentul de victimizare.

Am tot respectul pentru părinții mei și tot ce am scris până acum nu are nicidecum scopul de a-i critica, mesajul pe care vreau să îl transmit celor care citesc aceste rânduri este că părinții fără să își dea seama își cresc copiii cu sentimentul neputinței, compasiunii, sabotării de a încerca să facă ceva singuri.

Cel mai mare dușman al acțiunii este victimizarea, ți-e milă de tine și ajungi să fii un om neputincios în proprii tăi ochi. Am crescut cu această stare și de fiecare dată când sufeream un eșec mă simțeam o victimă a circumstanțelor și altă dată nici nu mai aveam curajul să încerc să fac ceva din frica de a nu eșua și mai ales din frica de a mă simți din nou o jertfă.

Probabil ai observat că atunci când te compătimește cineva te simți aiurea, cu toate că intenția celui care o face nu este să îți fie mai rău decât îți este, dimpotrivă, oamenii astfel, încearcă să îți dovedească că sunt alături de tine, dar ceea ce nu înțeleg o mare parte din ei este că asta e cea mai proastă metodă de a-i dovedi cuiva că îl susții moral.

Eu, când încă nu începusem lucrul asupra mea, a dezvoltării personalității mele, eram foarte vulnerabilă atunci când cineva spunea că vai, săraca de tine, ce „soartă” ai, și serios, începeam să cred și eu că sunt o biată fetiță ce suferă eșec după eșec și speram că odată va „străluci soarele” și pe strada mea.

Dar, soarele nu strălucește pe strada nimănui atâta timp cât are statutul de victimă

Asta am înțeles și eu.... după nenumărate experiențe în urma cărora nu am ezitat să îmi repet că sunt o biată victimă a circumstanțelor. Și încercam iar și iar și rezultatul era același... până când am înțeles că fructele unui copac nu își vor schimba gustul până când rădăcina copacului nu va fi altfel.

Ceea ce suntem în exterior reflectă ceea ce avem în interiorul nostru și dacă avem doar sentimente de regret și de milă față de noi înșine, la ce miracole ne așteptăm în viața profesională, socială, personală? Trăim într-o lume cauză – efect: banii, sănătatea, relațiile, bolile noastre – toate sunt rezultatul exterior a ceea ce avem în interior.

De altfel, dacă nu știai trăim în 4 realități diferite: în lumea fizică, lumea mentală, lumea emoțională și lumea exterioară. Și toate acestea sunt strâns legate una de alta, iar lumea fizica este doar o reflectare a celorlalte trei.

Pe baza acestei idei și s-au creat o mare parte a testelor psihologice ce vorbesc despre tipuri de personalitate. Dacă nu ești ok în lumea ta emoțională și mentală nu ai cum să ai rezultate faine în lumea exterioară și am să repet de câte ori voi avea ocazia că minuni nu există, atâta timp cât nu ți le creezi tu în viață, prin muncă... iar cea mai profitabilă este munca asupra dezvoltării tale personale.

Regula de aur: Nu te mai plânge niciodată nimănui și nu mai compătimi pe nimeni

Atunci când purtăm statutul de victimă avem tendința de a găsi vinovații în tot ce ni se întâmplă și respectiv avem tendința de a face cu alții ceea ce au făcut unii și cu noi (să îi compătimim).

Victimele învinovățesc de obicei economia țării, guvernul, iubiții și desigur părinții (care doar au transmis copiilor ceea ce au învățat și ei) sau orice este posibil pentru a se îndreptăți în fața lor că de fapt nu ele poartă responsabilitatea a tot ce se întâmplă în viața lor, ei se justifică prin aruncarea vinei asupra cuiva sau a ceva, iar asta nu le rezolvă niciuna din probleme, nu le aduce nicio soluție, ba și mai rău, trăiesc în acest cerc vicios din care nu văd ieșirea.

Să te compătimești e cel mai rău lucru pe care îl poți face în viața ta

Lucrurile pe care te concentrezi se extind, dacă te axezi pe eșecurile tale, adică pe ceea ce e rău în viața ta, ele nu vor înceta să apară. Tot mai mulți specialiști scriu și vorbesc despre legea atracției (de care cu siguranță ai auzit) care spune că ceea ce se aseamănă se atrage, deci dacă vorbești numai despre eșecurile tale, ele se vor înmulți.

Ceea ce te sfătuiesc eu este să fii atent/ă mereu la conceptele de viață ale oamenilor de succes și să înveți de la ei modul lor de abordare a lucrurilor. Nu există „victime” de succes! Ceea ce au în comun acești oameni este pozitivismul. Știu, ai auzit de nenumărate ori despre gândirea pozitivă și multe chestii de astea, dar crede-mă e cea mai eficientă strategie de a avea succes în tot ce îți dorești.

Atunci când încetăm să ne plângem de milă (chiar și atunci când suntem singuri), atunci când acționăm în loc să ne blocăm mintea, limitând-o la învinuirea cuiva sau a ceva de tot ce ni se întâmplă, viața noastră se schimbă, treptat, și o ia pe drumul succesului.

Îți propun un exercițiu: încearcă să nu te tânguiești nimănui și să nu compătimești pe nimeni timp de o săptămână, iar atunci când observi că ai făcut-o, notează-ți într-un jurnal ziua și în ce circumstanță te-ai tânguit, observă ce spui și ce faci (mecanic sau din obișnuință) și astfel mintea ta va ști să se oprească când vei avea tendința să o mai faci.

Acest exercițiu m-a ajutat pe mine nu doar în privința asta, dar și a schimbării modului de alimentație (notându-mi ce consum în fiecare zi și excluzând treptat alimentele dăunătoare din alimentația mea).

Și am să închei acest articol prin a te îndruma să nu uiți de copilul din tine, oriunde ai ajunge în viață și oricât de sus, copilul din tine este cel ce te ajută să descoperi în tine acele calități frumoase, neatinse încă de măștile pe care suntem nevoiți să le purtăm în societate, copilul din tine îți dă bucuria de a trăi frumos și de a te bucura necondiționat de iubirea ce te înconjoară.