Un profesor de literatura engleză, o studentă cu
reușite remarcabile la învățătură, o iubire frumoasă dintre doi oameni din
generații diferite, acesta este subiectul filmului „Elegy” (2008), care m-a
inspirat să scriu aceste rânduri.
Peste ceva vreme, timp în care cei doi nu s-au mai
văzut, după ce au decis să se despartă, ea vine la el cu vestea unei boli
grave, spunându-i că el e unica persoană cu care și-ar dori să-și petreacă
timpul rămas pentru ea în această lume, iar el – un bărbat inteligent – îi
spune că orice roman capătă un nou înțeles peste ani… vorbe înțelepte…, dar
oare peste ani poți “căpăta” și compatibilitatea care nu a existat cu ani în
urmă?
Da, odată cu trecerea timpului suntem alte persoane,
privim altfel lumea în care trăim, devenim mai înțelepți, mai “imuni” la unele
situații ale vieții (care probabil odată ne depășeau) pentru că suntem într-o
continuă ascendență, iar cei care caută aşa-numita stabilitate îşi neagă
evoluția… stabilitatea este o iluzie și ori de câte ori refuzăm să acceptăm
asta, viața ne da un şut pentru a ne trezi și a merge mai departe.
Ok, dar articolul meu începuse cu acele “romane”
recitite peste ani :), adică acele relații din viața noastră despre care
gândeam cu înverșunare că le-am fi reînceput ori de câte ori acest lucru ar fi
fost posibil. Ceea ce este mai greu de acceptat este că atragem persoanele
corespunzătoare felului nostru de a fi într-o anumită perioadă a vieții
noastre, la momentul respectiv.
Păcat că adesea privim o despărțire ca pe un moment
tragic, o despărțire e un nou început, o altă ușă care se deschide în calea
evoluției noastre (și aici mă refer la orice tip de despărțiri). Ceea ce am
constatat eu este că atunci când o persoană din viața noastră dispare, alta
neapărat îi va lua locul, (nu vorbesc aici neapărat de relații amoroase). Și
iar m-am abătut de la temă :).
Bine, încep… Acum câteva zile am întâlnit,
întâmplător, un om care a făcut parte din viața mea mult timp, un om drag și
apropiat la momentul respectiv, dar pe care nu îl mai văzusem de ceva timp după
ce am hotărât că pentru a evolua este nevoie să ne separăm drumurile, desigur,
am ieșit la o plimbare, ne-am împărtășit realizările etc., ca în final să îmi
dau seama (sau să ne dăm seama) cât de diferiți suntem acum și să ne amintim cu
plăcere (și cu haz pe alocuri) despre unele momente din acea perioadă a
vieților noastre în care am împărțit clipe frumoase și mai puțin frumoase.
Acești oameni merită tot respectul nostru, iar
dacă reușim să păstrăm relații frumoase cu ei chiar și după ce ne-am separat
atunci dăm dovadă de inteligență superioară, pentru că acești oameni nu ne sunt
străini și probabil în acea perioadă care au făcut parte din viața noastră au
procedat așa cum au considerat mai bine pentru noi și pentru relația în care am
fost cu ei.
Părerea mea este că nu există vinovați, există doar
incompatibilități și viziuni diferite despre viață. Dar… ceea ce vreau să
menționez eu este că acele „romane” ale trecutului nostru au fost răsfoite
deja, citite cu plăcere și de ce nu cu multă pasiune la momentul respectiv… dar
ori de câte ori ne reîntoarce să le citim găsim ceva nou, dar niciodată nu vom
găsi în ele o altă lecție decât cea pe care trebuia să o învățăm atunci, ori de
câte ori le vom reciti vom obține același rezultat, același mesaj, concluzia
făcută la finele aceleași lecții…
Da, oamenii care au făcut parte din viețile noastre
merită, fără îndoială, aprecierea și respectul nostru, dar ce rost ar avea să
recitești aceleași romane, în care niciodată nu vei găsi un alt conținut decât
cel pe care l-au avut? E ca și cum, în urma lecturării unei cărți, ai spune că
nu cunoști titlul acesteia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu