Educă-te, educă-te, educă-te

          Am crescut cu fraza: „Învață, învață și iar învață”. 

          Și asta am făcut și fac până acum.

          Am învățat că în viață nu există garanția zilei de mâine.

          Am învățat că trebuie să fii oricând pregătit să o iei de la zero, dar pentru asta este nevoie de inteligență emoțională.

          Am învățat că nu există: „Cunosc suficient”, aceasta este echivalentă oarecum cu: „Mai sunt atâtea lucruri care merită învățate”.

          Am învățat că poți cunoaște ascensiuni remarcabile dacă te autoeduci.

          Am învățat că ne implicăm în educația formală cu toată ființa noastră și ne renegăm pasiunile, abilitățile, ceea ce ne definește ca personalități.

          Am învățat că educația formală este doar un sistem ce are drept scop crearea „turmelor” identice, care nu se deosebesc cu nimic una de alta.

          Într-un final, am învățat că toată viața învățăm, iar atunci când ne propunem să stagnăm procesul de evoluție, viața stagnează odată cu noi.

          Mă întreb care este indicatorul unui om inteligent în era în care trăim. Mă uimesc cum sunt priviți adesea oamenii cu o diplomă și cum sunt renegați, din start, oamenii care nu au absolvit o instituție superioară de învățământ.

          Am fost întotdeauna curioasă să descopăr potențialul oamenilor, dincolo de cerințele sociale, dincolo de presiunea din partea celor pe care se presupune că nu  trebuie să le dezamăgim așteptările, dincolo de privirile suspecte ale oamenilor care nu știu că o diplomă nu reprezintă neapărat o poartă deschisă spre succes, dacă nu te autoeduci continuu. 

Pe de altă parte, am privit întotdeauna întrebător oamenii care, deși au o mulțime de calificative sociale, nu trăiesc viața pe care și-o doresc, nu sunt mulțumiți de ceea ce fac, iar modul în care își câștigă existența nu le aduce nicio satisfacție. Un astfel de exemplu, care m-a uimit de-a binelea, este cel al unei femei de serviciu cu licență în inginerie mecanică și master în robotică. Întreaga ei poveste o poți citi aici:
http://adevarul.ro/locale/timisoara/exclusiv-femeia-serviciu-studii-superioare-diploma-inginer-mecanic-master-robotica-1_50acee627c42d5a6638c0da2/index.html 

          Cred că e timpul să ne întrebăm dacă una sau mai multe diplome au menirea de a ne aduce satisfacția traiului pe care întotdeauna ni l-am dorit. 

          Nu te-ai întrebat niciodată cum se face că cei mai bogați oameni ai lumii nu au avut nevoie de o mulțime de diplome acordate de instituțiile de învățământ pentru a deveni ceea ce și-au propus?

          Richard Branson – omul care a renunțat la studii formale pentru a trăi liber viața pe care și-o dorește, nu a avut nevoie de nicio diplomă pentru a fi astăzi al cincilea cel mai bogat om din Regatul Unit, care deține o casă de muzică și o companie aeriană.

Frank Llyod Wright – cel mai influent arhitect al secolului XX, a părăsit universitatea un an mai târziu după ce s-a înscris, hotărându-se să lucreze individual cu un profesor de inginerie civică pentru a-și realiza visul de a proiecta clădiri.

Michelle Ferrero – miliardarul căruia lipsa studiilor universitare nu i s-a părut a fi un obstacol pentru a fi cunoscut astăzi drept producătorul unei dintre cele mai mari companii de ciocolată din Europa.

Amancio Ortego, fondatorul Zara, cel mai bogat și cunoscut european.

Steve Jobs nu a avut nevoie de studii superioare pentru a crea un imperiu tehnologic și a se autoeduca în domeniul care îl pasiona.

          Bill Gates nu a avut nevoie de nicio diplomă pentru a deveni co-fondatorul Microsoft și cel mai bogat om de pe planetă.

          Da, asta este puterea autoeducației. Nici în școală, nici în universități nu există discipline de autoformare. Sistemul de învățământ ne vrea roboți, care să fie capabili mai târziu de integrare în câmpul muncii de stat.

Am fost învățați de mici să fim oameni „la locul nostru”, să luptăm pentru a obține note mari, să concurăm cu colegii noștri, pentru a fi primii, să ne impunem respectul, să ascultăm de toți cei mai mari ca noi, să concurăm cu „cei mai buni ca noi”. 

Ne-am irosim copilăria comparându-ne cu alți colegi. Am crescut și suferit de anxietate, pentru că nu ni s-a spus niciodată că în viață unica persoană cu care ai dreptul să te compari ești TU, cel care ai fost ieri și cel care ești azi.

Nota este cea care ne-a pus eticheta încă de mici, ăsta este indicatorul conform căruia am fost clasificați în copii proști și copii deștepți. Cum poate un copil să își dea seama că „Nota nu face decât să instaureze competiția stimulată de profesori și părinți”?

De unde poate ști un copil că „Nota e zăhărelul sub biciul experimentelor psihologice a învățării numite științific elemente de întărire și reîntărire”? Iar:

„Sistemul educațional a îngropat copilul sub imense mormane de legi și regulamente, metodologii, pe care nici juriștii nu le pot descâlci” (Marcel Căpraru, omul cu 54 de ani de experiență educațională: pedagog, director de școală, inspector școlar)

Cu tristețe spun că aceste experimente psihologice ale învățării, făcute pe baza copiilor, creează copii dependenți de note, dependenți de a fi recunoscuți și apreciați de pedagogi, părinți și cei mai maturi, ca până în final nota să fie cea care decide cât de iubit este copilul de părinte, cât de multă afecțiune îi oferă cei maturi, în dependență de notele pe care le aduce.

Și ajungem astfel la concluzia excepționalului Iulian Novac, care spune atât de frumos că „There are more slaves today then in any other time in human history. Schools don’t create individuals, they create sheeps, they create slaves”.

Motto-ul „Obține note mari pentru a avea succes în viață”, a fost demult demontat de către geniile care au dovedit că studiile nu sunt o garanție a succesului. Cei mai iubiți, faimoși și bogați oameni ai planetei nu au avut nevoie de studii și diplome pentru a-și vedea visurile cu ochii, pentru a ridica imperii din ideile lor creative.

Trăim în era în care studiile nu mai sunt o garanție a succesului fără autoeducație. Trăim în era în care „Fiecare este responsabil de propria evoluție” (Maslow).

Sper ca cititorii să înțeleagă că scopul acestui articol nu este de a vă face să renunțați la studii superioare. Mesajul acestor rânduri este să nu renunțați niciodată la voi și la pasiunile voastre. Școala nu știe ce te pasionează pe tine, universitatea nu știe ce adori tu să faci, iar pedagogii nu fac decât să se conducă după documentele reglatoare impuse sistemului de educație (și aici fii sigur/ă că știu ce spun). 

Nimeni nu știe mai bine ca tine ce te pasionează. Indiferent care ar fi această activitate, indiferent la ce vârstă o descoperi, pasiunea este cea care îți face viața să vibreze, timpul să treacă frumos, iar inima să fie îmbibată cu satisfacție. 

Am fost impresionată de citatul minunat al unui om al educației Karen Arnold – profesor de pedagogie la Universitatea din Boston – care spunea atât de frumos că: 

„Atunci când știm despre o persoană că a absolvit o facultate, știm că a reușit cu bine acolo unde tot ce a făcut s-a măsurat în note. În schimb, nu știm nimic despre felul în care reacționează la vicisitudinile vieții”.

Nu înceta să te întrebi cine sunt eu în afara instituției de învățământ? Și oriunde ai fi, nu înceta să fii tu, cel/cea care ești cu pasiunile și credințele tale de viață.