Iubire + perfecționism = ecuație fără rezultat

         Subiectul "relații de cuplu" este unul foarte vast și deși sunt atâtea descoperiri, atâtea cărți scrise, atâtea studii, sondaje realizate, întrebările nu încetinesc să apară. Și asta îmi place cel mai mult: că deși cunoaștem și învățăm atâtea, nu încetăm niciodată să ne oprim din evoluție, pentru că, într-adevăr, învățarea e un izvor nesecat. Și hai să trecem la subiect...

Nu mai e un secret că perioada de îndrăgostire durează 12-17 luni, timp în care mintea noastră procesează doar informațiile pozitive despre persoana de lângă noi, "iartă" micile sau marile defecte, în mare, în această perioadă totul e roz... Apoi, pe neașteptate, apar mici neînțelegeri, conflictele devin din ce în ce mai greu de aplanat.

Nu sunt un specialist în relațiile de cuplu și nu sunt eu în măsură să prescriu "tratamente", ceea ce scriu aici sunt doar niște concluzii făcute în urma experiențelor mele de viață.

"Vreau totul sau nimic"

Recent, am ascultat un discurs al psihoterapeutei și tereapeutei de familie Esther Perel, care spunea că în societatea modernă așteptările de la partener sunt foarte mari, ceea ce duce la o creștere a ratelor divorțurilor.  

În urma acestei audieri am avut o revelație: motivul pentru care relațiile nu durează, sexul nu ne mai aduce nicio plăcere, intervine plictiseala și vrem pur și simplu să evadăm este că cea mai frecventă idee cu care trăim este că partenerul trebuie să ne ofere totul sau nimic.

Vrem ca partenerul să ne fie iubit, amant, prieten, psihoterapeut, tată etc. Nu ți se par prea multe responsabilități?

M-am trezit și eu adesea în relațiile mele că ceream tot ce se poate de la partenerul meu pentru că îmi doream să am un bărbat ideal, în condițiile în care și eu eram departe de idealitate. Vrem ca partenerul nostru să ne ofere sentimentul de siguranță, de căldură, de protecție, și pe lângă faptul că îi cerem să ne fie ca un tată sau ca un frate mai mare ne întrebăm de ce avem orgasme din ce în ce mai puține, de ce dispare pasiunea, de ce apare rutina... Și aici încep acuzațiile, suspiciunile și comportamentele reci față de cel pe care l-am ales să ne meargă alături.

Dar care sunt dorințele lui? Cum se simte el în postura de tată, de om protector, dar concomitent de iubit, amant? Asta e o întrebare, răspunsul căreia mai puține dintre femei le interesează.

Adevărul e că toți avem dorințe și necesități, care dacă nu ne sunt satisfăcute de partener, atunci cu siguranță, instinctual, vom căuta să le satisfacem în altă parte (nu mă refer aici doar la necesitățile sexuale).

Limbajele de iubire

"Iubirea nu are reguli", așa gândim noi. Probabil, dar există totuși anumite lucruri de care ar fi bine să ținem cont atunci când ne asumăm o relație de cuplu, cum ar fi tipurile diferite de personalitate, modul diferit de a iubi și de a te simți iubit.

Conform psihologilor există câteva limbaje de iubire descoperite până acum, acestea sunt: timpul petrecut împreună, serviciile făcute partenerului, mesajele și încurajările, atingerile fizice.

 Deci, fiecare om iubește diferit. Poate limbajul tău de iubire se exprimă prin a petrece cât mai mult timp cu iubitul tău, iar partenerul tău își exprimă iubirea prin a îți scrie mesaje de dragoste, ceea ce pe tine te scoate din sărite.

Oricare ar fi modul de a-ți exprima iubirea, important este să descoperiți unul la altul canalele prin care vă afirmați sentimentele și să le acceptați, satisfăcându-vă necesitățile unul altuia. Da, relațiile trainice sunt cele care se bazează pe comunicare. Chiar și atunci când sunteți supărați, nimic nu rezolvă să vă descărcați nervii unul asupra celuilalt, totul se clarifică atunci când apelezi la inteligența emoțională pe care o dezvolți prin autoeducare.

"Responsabilitatea și dorința se bat cap în cap" (Esther Perel)

Îmi place la nebunie să discut și să ascult prietenele mele atunci când îmi vorbesc despre relațiilor lor sexuale cu partenerii alături de care împart 2, 3 sau 4 ani din viață, care au devenit ca niște copii pentru ele.

Da, iubitele fac adesea greșeala să se considere mame pentru bărbații din viața lor. Și nu critic sub nicio formă acest comportament, pentru că și eu, asemenea lor, am făcut această greșeală de nenumărate ori în relațiile mele, până când nu mi-am dat seama că așa nu merge și că îmi simțeam prea grea piatră care mi-am legat-o cu mâinile mele pe umerii mei. Important este să lași la timp piatra de moară de pe umerii tăi, care nu îți ușurează deloc mersul :D.

După ce observ acest comportament urmează următoarele tânguieli: "Vai, e din ce în ce mai rea relația noastră sexuală, nu mai suntem pasionali, nu știu ce se întâmplă". Ce fel de pasiune, când în timp ce partenerul se gândește cum să facă să vă simțiți bine ambii, tu te gândești ce să pui în supa de la prânz? :).

Și acum mi-am amintit de o relație de-a mea de 2 ani în care la un moment dat iubitul mi-a zis ca nu mă mai vede ca pe o amantă, ci ca pe o soră mai mare și se simte incomod să se atingă de mine.

Îți dai seama cât de mult putem exagera noi, femeile, în grija pentru cel de lângă noi? În loc să ne bucurăm de iubire, noi alegem să ne împovărăm relația prin grija excesivă pentru cel de alături. Vestea proastă este că această atitudine nu duce la nimic bun, acest comportament omoară dorința, pasiunea, pentru că, spre deosebire de animale, care fac doar sex, noi oamenii suntem cei ce putem fi erotici, adică putem implica emoții în actul sexual.

Dar aceste emoții nu sunt nicidecum compatibile cu instinctele materne cărora le permitem să ne conducă relațiile. Crezi că fără tine iubitul nu ar putea să își poarte de grijă? Crezi că ar leșina de foame pe drumuri sau ți-e frică că îl vei găsi undeva dezbrăcat, pentru că tu nu i-ai călcat cămașa azi dimineața?  

Nu zic să nu vă ajutați reciproc, să vă faceți mici servicii atunci când este cazul, zic doar că atunci când noi, femeile, exagerăm, relațiile noastre se transformă în relații copii-mamă sau frate-soră, fără să ne dăm seama. Terapeuții de cuplu și sexologii spun că protecția excesivă, grija, responsabilitatea sunt uneori ingredientele care înăbușă dorințele sexuale. Nu există grijă în dorința sexuală, grija este extraordinară, dar este un anti-afrodisiac puternic.

Misterul nu este să vezi oameni noi, misterul este să îi vezi pe cei de lângă tine cu alți ochi

Cunosc familii, cupluri, care deși au făcut istorie împreună, au crescut copii, sunt adorabili, se giugiulesc și discută împreună orice problemă. Care e secretul longevității lor, toți vor să afle... Aici vreau să fac o remarcă: nu vorbesc despre cupluri care se chinuie unul pe altul "de dragul copiilor" (care ar fi mult mai fericiți dacă ar avea părinți separați, dar fiecare fericit individual), vorbesc de cupluri care cunosc secretul longevității unei relații și afirm cu voce tare că doar doi oameni cu inteligență superioară pot ajunge împreună făcând istorie.

Îmi place să spun că acești oameni dețin cheile unei relații, pentru că deși se cunosc de mult timp ei pot menține flacăra astfel ca să se vadă de fiecare dată cu alți ochi, să descopere și să descopere ceva nou unul la altul, reușind să se uimească unul pe altul de fiecare dată cu ceva nou. Vorba Andreei Papp: "Iubești ceea ce admiri și dacă nu mai ai nimic de admirat, pleci mai departe la cucerit".

Așa e, atunci când nu mai ai ce descoperi la persoana de lângă tine, atunci când ea a stagnat în evoluția ei, devenind fumată (Marius Simion), îți iei bagajele și pleci mai departe în călătoria vieții tale, pentru că asta e legea vieții, nu îți poți permite să te oprești pe aceeași treaptă în drumul evoluției tale, mai ales când te uiți în sus și îți dai seama ce cale lungă mai ai de parcurs... 

Parcurge cu îndrăzneală drumul pe care l-ai ales alături de cel din viața ta și nu te transforma în părinte pentru partener, cu toții avem părinți, menirea noastră în relație este alta, aceea de a crește frumos împreună, de a ne vedea de fiecare dată cu alți ochi și de descoperi unii la alții lucruri noi de fiecare dată.