Iubirea – stofa naturii brodată de mâinile noastre

Nu vom fi niciodată pregătiți îndeajuns pentru iubire

Când vreau să scriu despre iubire, relațiile de cuplu, am atâtea de spus, încât nici nu știu cum să le explic clar, pe înțelesul tuturor :). Mi-am amintit acum de un banc foarte drăguț la acest subiect: Ea: „Nu mai vreau să mă căsătoresc cu tine, ești un zgârcit, poftim inelul, nu am nevoie de el”, El: „Bine, unde e cutiuța?”.

Asta e unul din bancurile la care am râs cu mare poftă, îți dai seama că oricât de multă teorie nu am cunoaște despre relațiile de cuplu, oricât de „experți în practică” nu am fi, niciodată nu vom fi pregătiți cu adevărat când vine vorba de iubire. Dar cel mai mult îmi place că perseverăm, învățăm din fiecare relație câte ceva, evoluăm și suntem tot mai aproape de a deveni cea mai bună variantă a noastră.

Studiile despre perioada îndrăgostirii

Ani și ani s-au făcut foarte multe studii referitor la ce se întâmplă în organismul nostru în perioada în care suntem îndrăgostiți până peste cap :). Pe mine cel mai mult m-a captivat studiul antropologului Helen Fisher, care afirmă că starea de îndrăgostire care „ia mințile celor loviți” nu durează în medie decât 12-17 luni, dacă ar dura mai mult organismul uman ar risca să se autodistrugă. Asta se explică prin faptul că în această perioadă creierul transmite organismului hormoni specifici (nu vreau să te complic cu denumirea lor), la care organismul nu ar putea supraviețui o perioadă mai îndelungată.

Deci, așteaptă să vezi după un an, doi, trei dacă tot vă potriviți, dacă sunteți la fel de compatibili. Într-o relație nu e deajuns să aveți gusturi comune culinare, la filme, la haine, în pat, mai există și faza obiceiurilor proaste, pe care nu le observi sau le poți tolera în perioada fluturașilor în stomac :), dar care pot deveni foarte deranjante cu timpul.

Ce să facem în această perioadă în care nu nu putem controla creierul să elimine acești hormoni? Pur și simplu, să trăim această doză de nebunie din organismul nostru, fără a renunța la noi și planurile noastre de viitor. Conștientizarea este 50% din soluția unei probleme, deja știind ce se întâmplă cu tine îți este mai ușor să te controlezi.

Iar acum cu mare plăcere vreau să abordez o altă latură a relațiilor de cuplu, care deși trăim în lumea în care trăim (democratică și liberă), încă avem un fel de timiditate de a vorbi direct și deschis despre ea, da, despre sex. Subiectul sexului este încă unul tabu, deși a fost dezbătut chiar și în perioade în care era interzis, Sigmund Freud (cunoscutul medic neuropsihiatru, fondatorul școlii psihologice de psiohoanaliză), în studiile sale, nu a ezitat să elaboreze teoriile lui legate de acest subiect (pe care ai putea să le citești dacă ai ceva timp liber).

Care este atitudinea ta față de sex? De asta depinde dacă ești sau nu împlinit/ă din acest punct de vedere. Deja a fost dovedit că nereușitele în acest domeniu își au rădăcinile încă din copilăria noastră, părinții evitând să discute acest subiect cu copiii, făcându-l unul rușinos și murdar. Și astfel, când copiii devin maturi, au o viață sexuală neîmplinită. Pentru că totul are o cauză psihologică, după cum ți-am mai spus.

Orice specialist sexolog, dacă îi vei cere ajutorul, prima întrebare pe care o să ți-o adreseze va fi să îi povestești ce ți-au spus părinții în copilărie despre sex. Subconștientul nostru are o mare putere de reținere și aceste concepte cu care am fost hrăniți în copilărie pot să ne saboteze, fără să ne dăm seama, viața. Majoritatea oamenilor cu probleme de acest gen, în copilărie li s-a spus că sexul este un lucru rușinos, murdar, nedemn și dacă s-a mai adăugat aici și cuvintele „un mare păcat”, atunci ai tot pachetul la dispoziție să ai o viață sexuală reușită :D. Și de aici în noi s-a dezvoltat un sentiment de vină de fiecare dată când îndrăznim măcar să ne gândim sau încercăm să discutăm acest subiect.

Cunosc persoane care și la onorabila vârstă de aproape 30 de ani evită cât pot de mult să discute despre asta. 

„Sexul este prețul pe care îl plătesc femeile pentru căsnicie, căsnicia este prețul pe care îl plătesc bărbații pentru sex” (Sigmund Freud)

Și tu ești de aceeași părere? Și tu crezi că prețul vieții tale sexuale reușite este căsnicia? Sper că nu! Da, așa au trăit oamenii ani și ani cu conceptul că este un „mare păcat” să faci sex cu cineva înainte de a plăti prețul căsniciei. Și unde au ajuns? Ce poți spune despre cuplurile care au urmat cu strictețe aceste reguli nescrise? Au trăit o mare parte din viața lor (sau poate și trăiesc încă) plătind prețul sexului cu „cătușele căsniciei”, pentru a nu nedreptăți așteptările părinților, rudelor sau altor persoane care au avut grijă de „educația lor sexuală”.

Mă întreb de multe ori de ce în școală nu se introduce acest concept de educație sexuală, cu care elevii ar trebuie să fie familiarizați, să nu li se mai spună că sexul este o rușine și o murdărie.

Încă mai cunosc și astăzi femei care după ce au făcut sex cu iubiții lor au așteptat și au făcut tot posibilul să fie cerute de soție cât mai repede, argumentând că o femeie trebuie să "cunoască" un singur bărbat în viața ei. Serios?

 Și dacă nu ești ok în relația cu acel om, nu te simți bine și pur și simplu îți dai seama că nu aveți același drum în viață, mai este valabilă afirmația că femeia trebuie să aibă un singur partener sexual toată viața? Și de unde să știi că cel ce ți-a jurat dragoste pe toți vecii nu se va întoarce mâine și va pleca cu visurile lui în mână, în care tu nu ești inclusă? Are tot dreptul, așa cum ai și tu tot dreptul să o faci...

 Mie mi se pare foarte trist că în lumea în care trăim, în lumea tuturor posibilităților, în care am avut fericirea să ne naștem, încă mai există astfel de concepte infantile.

Sexul este un schimb de energie, ai grijă cui îi dai energia ta și de la cine o iei

Studiile au dovedit că sexul este un schimb de energie dintre doi oameni. Atunci când faci sex cu cineva faceți acest schimb, deci e foarte important să nu faci sex cu o persoană cu care nu ai nicio tangență.

Probabil ai observat că există bărbați/femei cu care pur și simplu simți că nu vă potriviți energetic. Eu am trăit în viața mea o experiență în care dintr-o singură îmbrățișare mi-am dat seama că nu mă potrivesc cu acea persoană pe plan energetic, pur și simplu era un refuz total în mine, cu care am decis să nu lupt, dar am trăit și un caz în care o simplă atingere m-a magnetizat, aveam aceeași energie.

Nu știu dacă tu crezi sau nu că avem toți o aură de energie ce ne caracterizează, dar eu sunt sigură că ea există, pentru că o simt la orice om ce face parte din viața mea.

Și dacă mă întorc la subiectul meu despre sex, îndrăznesc să te sfătuiesc, om valoros ce citești aceste rânduri, să asculți instinctele tale când simți că persoana cu care vrei să devii apropiat/ă nu are o energie care ți s-ar potrivi, prețuiește-ți și valorifică-ți intuiția. Eu de multe ori am renunțat să îmi ascult intuiția (în multe domenii din viața mea) și mi-a părut rău apoi, dar acum nu refuz niciodată să ascult glasul ei.

Astea sunt modestele rânduri ce le-am scris astăzi despre iubire, relații și tot ce include ele, sper că ai găsit în articolul meu măcar ceva din ceea ce nu știai. Pentru că doar așa avem posibilitatea de a crește frumos în orice domeniu al vieții noastre: informându-ne, citind și aflând în fiecare zi ceva nou. Omul informat este omul puternic, ce poate controla orice situație din viața lui! 

Spiritualitatea – calea spre cunoaștere sau „sistemul de păcate” ce duce spre involuție?

 „Spiritualitatea, de fapt, este prezența nemuritoare a divinității în noi” (Oreste Teodorescu) 

Ce înseamnă spiritualitate și care sunt principiile după care se conduc credințele și  religiile în zilele de azi? Îmi pare rău să spun, dar oamenii din societatea de azi confundă spiritualitatea cu religia (indiferent despre ce religie vorbim), am ajuns să fim fanați de religie, de biserică, de tradițiile impuse de aceasta și să uităm de spiritualitatea din noi.

Ce este, de fapt, o religie? Citez din DEX: “religie – un sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem”... da, o religie este un sistem de norme impuse societății.

Astăzi există un număr foarte mare de religii pe întreg globul pământesc, nimeni nu știe exact numărul lor, toate au la bază credința într-o forță supremă, dar fiecare diferă una de alta. Indiferent din ce religie faci parte azi, ai risca să crezi că cea mai frumoasă este religia din tine, acea divinitate nemuritoare, infinită dacă vrei, care îți dă forțe să faci lucruri frumoase?

 Eu cred cu toată ființa mea că nu avem nevoie să fim implicați într-un sistem pentru a dezvolta spiritualitatea din noi, nu avem nevoie să fim prezenți în biserică fiecare duminică, fiecare sărbătoare religioasă sau să respectăm orice alt ritual pentru a fi oameni spirituali.

Fii de acord că astăzi oamenii au început să se folosească de religie și să speculeze cu credința în Dumnezeu așa cum le este lor convenabil. „Vai, nu e bine să procedezi așa, e păcat”, „Să nu asculți de părinți e cel mai mare păcat scris în Biblie”, și dacă tu poți ajunge mai sus decât au ajuns părinții tăi, dacă părinții tăi, din neștiință, îți spun că unicul tău scop în viață e să îți găsești un job ok și să stai cuminte „la locul tău”, că nu merită să riști și etc., părinții noștri ne transmit ceea ce au fost învățați și ei (am mai spus asta).

Faptul că mergi regulat la slujbele de la biserică, că faci donații și etc., nu îți tratează rănile tale interioare, conflictele pe care le ai cu tine și pe care amâni să le rezolvi, ura și regretele ce nu te lasă să trăiești frumos.

Mă îngrozește faptul că oamenii se folosesc de religie ca de un colac de salvare, dar cel mai rău este că utilizează acest colac pentru a se salva de ei, pentru a fugi cât mai departe de rănile, frustrările și  problemele lor de personalitate, pe care le-au acumulat în ei, oamenii au ajuns să fie niște roboței, îngrădiți de reguli, norme, valori religioase, care îi fac adevărați “păcătoși” dacă nu le urmează. Așa se explică lipsa de  creativitate, imaginație, frică de a ieși din aceste tipare.

 

Ceea ce este interzis, e ademenitor

Tot ceea ce îi este interzis omului, îl tentează mai mult, e ca și atunci când îi interzici copilului mic să mănânce multe dulciuri, iar el o face când nu te uiți la el.  Dacă îi interzici omului ceva, nu rezolvi nimic, dimpotrivă îl faci curios să încerce. Chiar dacă religia interzice homosexualitatea, oare nu avem și astăzi homosexuali, travestiți, lesbiene? Religia spune că furtul, minciuna (ș.a.) este un mare păcat. Oare astăzi lumea nu fură, nu comite crime, oamenii nu spun minciuni?

Ce a schimbat religia în oameni de-a lungul timpului? Nu a schimbat nimic, a dezvoltat doar frica sau dorința de a practica tot ceea ce este interzis. Aceste comportamente sunt cunoscute și au fost practicate întotdeauna, doar că nu erau atât de cunoscute ca acum, când suntem mult mai liberi datorită perioadei în care trăim.

Este amuzant când aud oamenii bătrâni care spun că „pe vremuri” nu era prostituție, infidelitate, crime etc., pentru ca mai târziu să fie contraziși de cazuri „rare” de prostituție, crime, descoperite peste timp... Întotdeauna am știut că tot ce e interzis e ademenitor!

Nu sunt o ateistă și cred în Dumnezeu, dar nu mi-l imaginez ca pe un moșnegel cu barbă albă și un toiag care privește fiecare om în parte și “îl bate cu bățul” cum se spune în popor, și știu că dacă am să stau în biserică în fiecare duminică așteptând ca Dumnezeu să îmi realizeze planurile, fără ca eu să fac nimic, nu o să fiu mai fericită.

Cred că Dumnezeu e tot ceea ce mă înconjoară și raiul este aici dacă știi să ți-l creezi. Credința oarbă în Dumnezeu este încă o dovadă că oamenii vor să se eschiveze de la responsabilitatea pe care o poartă asupra vieții lor, cred că ai auzit nu o dată expresia "Așa mi-a dat Dumnezeu să trăiesc, trebuie să mă resemnez..." da, e cea mai simplă cale de a fugi de responsabilitatea pe care o ai asupra vieții tale, atunci când te simți purtată de „valul lui Dumnezeu”, care decide pentru tine ce meriți și ce nu meriți. 

"Dumnezeu nu are alte mâini în afară de ale tale" (proverb occidental)

Nu ne-am născut perfecți, dar ne-am născut pentru a avea o cale frumoasă spre perfecțiune și e păcat să ne lăsam limitați la "păcatele" stabilite de religiile care s-au dezvoltat de-a lungul timpului. Religia este încă un sistem ce te ține în cutiuța involuției.

 Mă gândesc adesea cât de mult ne inhibă mintea fricile pe care le avem: ne e frică să fim speciali, deosebiți, ne e frică să trăim liber (fără a ne axa pe normele impuse de o religie oarecare, de societatea, de grupurile sociale etc.), ca nu cumva să fim respinși, ne e frică să greșim, pentru ca apoi să nu hrănim cu regrete... Da, așa ne-am învățat să trăim sclavi într-o lume democratică, datorită tuturor acestor sisteme din jur, care ne învață că greșelile se plătesc scump, sisteme care, se pare, că ne-au făcut deja scenariul întregii noastre vieți.

Dar dacă nu vom greși, cum vom învăța să fim mai buni? Din cărți, din bloguri, din părerile altora? Practica bate gramatica... Cea mai bună școală e viața, ea te învață cele mai valoroase lecții, iar Dumnezeu nu îți trăiește viața pentru tine, nu vindecă rănile tale interioare, pe care tu le lași să sângereze de ani și ani, tu ești forța supremă din tine, tu te poți vindeca și îmbolnăvi.

După cum ți-am mai scris în alt articol, bolile au mai multe cauze psihologice decât fizice, bolile vin din modul și stilul nostru de a trăi și cred asta, pentru că am simțit-o pe pielea mea (de altfel, nu scriu nimic din ceea ce nu am trăit :).

Te las să meditezi asupra articolului meu de azi, te las să conștientizezi (dacă încă nu ai făcut-o) că tu, de fapt, ești unica persoana responsabilă de tot ce se întâmplă cu tine la ora actuală. Îți doresc să descoperi spiritualitatea din tine și să o dezvolți pentru a crește frumos în această viață.