Relaxează-te, nu încerca să le controlezi pe toate

Agitați într-o lume agitată

M-am surprins de multe ori exagerat de agitată, dornică de a controla totul cu putință din jurul meu, cu dorința nebună de a reuși să le fac pe toate.

Mi-am dorit întotdeauna multe lucruri de la viață și cea mai frecventă cauză a situațiilor stresante din viața mea au fost provocate nu de activitățile pe care mi le asumam, nici de proiectele în care mă implicam, ci de non-acțiune, da, de perioadele în care mă găseam prinsă într-o rutină zilnică sau perioadele de odihnă în care pur și simplu aveam tendința de a-mi căuta ocupație chiar și când îmi propusesem să mă relaxez.

Și nu mă critic, acestea sunt atuurile mele, care mă înalță în ochii mei: dorința de acțiune, dorința de implicare și tendința continuă spre evoluție. Și afirm, cu toată ardoarea, acesta nu e un minus, să vrei să fii mai sus azi decât ai fost ieri e dorință demnă de oamenii inteligenți spiritual, care știu că viața e o scară lungă și că fiecare perioadă a vieții înseamnă o treaptă pe care merită să pășești cu demnitate, cu mândrie și cu sentimentul împlinirii de sine. Ador acești oameni, mă ador pe mine :) pentru această maturizare intelectuală de care dau dovadă, doar că...

Cu cât mai mult de agiți să le faci pe toate, cu atât mai greu îți este să te concentrezi pe un anumit lucru, care este într-adevăr important pentru tine la momentul de față

Nu am crezut niciodată în soartă, am crezut, asemenea spuselor lui Anatol Basarab (psiholog român de o înaltă valoare), că există destin, care provine de la cuvintele „des” și „țin”, adică ceea ce faci în mod constant reprezintă destinul tău. Spune-mi ce obiceiuri ai și îți voi spune cine ești.

Spune-mi cum îți organizezi ziua, ce ocupații ai în ea, cât de des faci ceea ce vrei să faci cu adevărat și îți voi spune ce viitor ai în față.

Nu e nevoie să fii o clarvăzătoare, nu e nevoie să ghicești în cafea, orice om are în față un viitor, care va fi rezultatul a ceea ce face, rezultatul a ceea ce este azi și rezultatul a ceea ce crede că va fi mâine.

De aceea, e minunat să ne propunem multe obiective, e extraordinar să gândim în stil mare, doar că dilema cu care ne confruntăm toți viețuitorii acestei planete este că ne dorim tot, și cât mai repede... Ne dorim să plantăm azi un pom și peste o săptămână să gustăm din roadele lui dulci, zemoase, frumoase și demne de admirat.

Ne dorim, ne dorim, ne dorim... și ce se întâmplă când ne dăm seama, în urma unei realizări râvnite, că de fapt ceea ce am obținut nu este exact ceea ce m-ar face fericit? Iar ne dezamăgim, iar ne stabilim obiective, iar muncim pentru ele și vai, iar obținem același rezultat... bucuria unei satisfaceri de moment, ce naște o frustrare și mai mare.

Și unde ne plasăm noi în toată povestea asta? De ce încercăm să le facem pe toate, concomitent, uitând de noi, de dorințele noastre ascunse și îngropate în noi, de ce uităm să trăim? Ai să îmi spui că grijile vieții sunt prea mari, că normele sociale sunt prea ridicate, că cercurile sociale în care te învârți au standarde înalte pe care trebuie să le atingi... Da, așa e lumea în care trăim, întrebarea însă e: Și tu ce rol ai în viața ta atunci? Cât ai să alergi să îndeplinești așteptările lumii în care trăim? Oprește-te puțin, așează-te și meditează:

Ești astăzi ceea ce îți dorești cu adevărat să fii?
Răscolește în interiorul tău, ce dorințe arzătoare ai acolo pe care le-ai înăbușit pentru că te-ai grăbit să îți trăiești viața în stilul lumii în care te afli?
Tot ce ai acum te face fericit cu adevărat?
Asta e viața pe care ți-ai dorit-o de mică?

Dacă răspunsurile la aceste întrebări îți aduc sentimente de regrete și de frustrări, atunci mai revizuiește o dată planul vieții tale. Niciodată nu e prea târziu să faci ce îți dorești, întotdeauna însă e prea devreme să renunți la tine.

Eu am renunțat de multe ori la mine, pentru că, după cum consideram atunci, nu era momentul potrivit să trăiesc ceea ce îmi doream, am renunțat la mine pentru binele oricui mi se cerea, eram prima care îmi spuneam mie NU, pentru că altcineva avea mai mare nevoie de mine atunci decât aveam eu.

Și asta nu m-a făcut mai fericită, asta nu mi-a adus apreciere mai mare față de cei din jur, asta nu m-a făcut să par mai generoasă în fața nimănui. Și știi de ce? Pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu are mai mare nevoie de tine ca tine însuți, nimeni nu are nevoie de jertfele tale, nimeni nu-ți cere să te sacrifici, este alegerea ta să renunți la proiectul cu numele EU și să te implici în oricare alt proiect cu un nume străin. Este ca și cum ai avea o idee care te-ar putea face milionar, iar tu din generozitate i-ai da-o iubitului tău sau prietenei tale cele mai bune, pentru a se folosi ea de ideea ta, pentru a crea imperii din creativitatea ta. Îți dai seama cât de puțin ne iubim dacă ajungem la așa sacrificii? Îți dai seama că suntem în stare să renunțăm la noi, pentru a fi acceptați de cei din jur? Și totul dintr-un singur motiv, că ne e frică să ne fim cei mai loali aliați. Păcat, că uneori numai durerea este cea ce ne învață acest lucru.

"Nu lăsa lucrurile importante din viața ta la mila lucrurilor neimportante" (Goethe)

„Vai, câte mai am de făcut!”,  „Vai, câte nu am reușit să fac?”.  Așa te trezești dimineață? Și când faci totalurile zilei, ce descoperi? Că timpul a trecut, nu mai știi nici tu sigur pe ce, știi doar că iar nu ai făcut ceea ce ți-ai dorit cel mai mult pentru tine... Iar nu ai mai citit niciun rând din cartea ta preferată, iar ai amânat coaching-ul referitor la o temă ce te interesa, iar nu ai scris articolul pe care ți l-ai dorit atât de mult să îl scrii, iar și iar și iar... acum însă ești prea obosit să te gândești la toate astea, pentru că mâine e o nouă zi și mâine o iei de la capăt?

Trezește-te, cât ai să reziști așa, om prețios ce ești? Eu m-am uimit de multe ori, seara, căzută pe spate de oboseală, adormind cu gândul că am făcut prea multe lucruri importante pentru alții și mai puțin importante pentru mine.

Vreau să ajut cumva oamenii care citesc tot ce scriu eu, de altfel nu îmi permit să scriu ceea ce nu am trăit eu. Știi ce m-a ajutat pe mine? Să îmi planific ziua. Cum? În fiecare seară îți faci programul pentru a doua zi, din momentul în care te trezești până seara când te pui la somn. Important este să nu uiți niciodată să te incluzi pe tine în el, adică chiar dacă vii de la serviciu obosit, odihnește-te puțin și rezervă-ți o oră pentru a citi ceva pentru dezvoltarea ta, nu lăsa nicio zi să treacă pe lângă tine fără a citi ceva benefic pentru tine, poate ai ochii obosiți și nu o mai poți face și pe asta, atunci ascultă un material audio pe un subiect ce te interesează.

Știu, e greu, e obositor, dar asta e unica metodă, și cea mai eficientă, crede-mă, pentru a crește și pentru a obține tot ce îți dorești. Psihologul John Leddon spunea că disciplina în sine începe adesea dureros, dar durerea este temporară, în timp ce progresul este permanent.

Nu uita, om frumos, că nu te-ai născut doar pentru a lucra și a face bani, te-ai născut pentru a duce la bun sfârșit cel mai important proiect din viața ta, proiectul cu numele EU, te-ai născut pentru a te simți valoros și pentru a da valoare celor din jur prin ceea ce faci și te pasionează.

Poate acum nu trăiești încă din ceea ce te pasionează, dar nu renunța niciodată să trăiești frumos și să faci ceea ce îți aduce plăcere. Eu îți doresc să fii mereu inspirat, în tot ceea ce faci, dar să ai cea mai mare inspirație în dorințele tale minunate, oricât de banale ar fi ele, oricât de irealizabile ar părea, tu ești cel mai mare magician al vieții tale!

Și am plăcerea să închei acest articol cu un citat din cartea lui Joseph Murphy „Puterea subconștienului nostru”, lectură căreia mi-a dezvăluit multe taine ale lumii mele interioare: „Niciun practician al științelor mentale sau al religie, niciun psiholog sau psihiatru, niciun medic nu a vindecat vreodată vreun bolnav. Aceștia au rolul doar de a înlătura blocajele fizice sau mentale, care împiedică manifestarea energiilor benefice. Adevărata forță curativă este Natura, Viața, Inteligența creatoare sau Puterea Subconștientă”.

Iubire + perfecționism = ecuație fără rezultat

         Subiectul "relații de cuplu" este unul foarte vast și deși sunt atâtea descoperiri, atâtea cărți scrise, atâtea studii, sondaje realizate, întrebările nu încetinesc să apară. Și asta îmi place cel mai mult: că deși cunoaștem și învățăm atâtea, nu încetăm niciodată să ne oprim din evoluție, pentru că, într-adevăr, învățarea e un izvor nesecat. Și hai să trecem la subiect...

Nu mai e un secret că perioada de îndrăgostire durează 12-17 luni, timp în care mintea noastră procesează doar informațiile pozitive despre persoana de lângă noi, "iartă" micile sau marile defecte, în mare, în această perioadă totul e roz... Apoi, pe neașteptate, apar mici neînțelegeri, conflictele devin din ce în ce mai greu de aplanat.

Nu sunt un specialist în relațiile de cuplu și nu sunt eu în măsură să prescriu "tratamente", ceea ce scriu aici sunt doar niște concluzii făcute în urma experiențelor mele de viață.

"Vreau totul sau nimic"

Recent, am ascultat un discurs al psihoterapeutei și tereapeutei de familie Esther Perel, care spunea că în societatea modernă așteptările de la partener sunt foarte mari, ceea ce duce la o creștere a ratelor divorțurilor.  

În urma acestei audieri am avut o revelație: motivul pentru care relațiile nu durează, sexul nu ne mai aduce nicio plăcere, intervine plictiseala și vrem pur și simplu să evadăm este că cea mai frecventă idee cu care trăim este că partenerul trebuie să ne ofere totul sau nimic.

Vrem ca partenerul să ne fie iubit, amant, prieten, psihoterapeut, tată etc. Nu ți se par prea multe responsabilități?

M-am trezit și eu adesea în relațiile mele că ceream tot ce se poate de la partenerul meu pentru că îmi doream să am un bărbat ideal, în condițiile în care și eu eram departe de idealitate. Vrem ca partenerul nostru să ne ofere sentimentul de siguranță, de căldură, de protecție, și pe lângă faptul că îi cerem să ne fie ca un tată sau ca un frate mai mare ne întrebăm de ce avem orgasme din ce în ce mai puține, de ce dispare pasiunea, de ce apare rutina... Și aici încep acuzațiile, suspiciunile și comportamentele reci față de cel pe care l-am ales să ne meargă alături.

Dar care sunt dorințele lui? Cum se simte el în postura de tată, de om protector, dar concomitent de iubit, amant? Asta e o întrebare, răspunsul căreia mai puține dintre femei le interesează.

Adevărul e că toți avem dorințe și necesități, care dacă nu ne sunt satisfăcute de partener, atunci cu siguranță, instinctual, vom căuta să le satisfacem în altă parte (nu mă refer aici doar la necesitățile sexuale).

Limbajele de iubire

"Iubirea nu are reguli", așa gândim noi. Probabil, dar există totuși anumite lucruri de care ar fi bine să ținem cont atunci când ne asumăm o relație de cuplu, cum ar fi tipurile diferite de personalitate, modul diferit de a iubi și de a te simți iubit.

Conform psihologilor există câteva limbaje de iubire descoperite până acum, acestea sunt: timpul petrecut împreună, serviciile făcute partenerului, mesajele și încurajările, atingerile fizice.

 Deci, fiecare om iubește diferit. Poate limbajul tău de iubire se exprimă prin a petrece cât mai mult timp cu iubitul tău, iar partenerul tău își exprimă iubirea prin a îți scrie mesaje de dragoste, ceea ce pe tine te scoate din sărite.

Oricare ar fi modul de a-ți exprima iubirea, important este să descoperiți unul la altul canalele prin care vă afirmați sentimentele și să le acceptați, satisfăcându-vă necesitățile unul altuia. Da, relațiile trainice sunt cele care se bazează pe comunicare. Chiar și atunci când sunteți supărați, nimic nu rezolvă să vă descărcați nervii unul asupra celuilalt, totul se clarifică atunci când apelezi la inteligența emoțională pe care o dezvolți prin autoeducare.

"Responsabilitatea și dorința se bat cap în cap" (Esther Perel)

Îmi place la nebunie să discut și să ascult prietenele mele atunci când îmi vorbesc despre relațiilor lor sexuale cu partenerii alături de care împart 2, 3 sau 4 ani din viață, care au devenit ca niște copii pentru ele.

Da, iubitele fac adesea greșeala să se considere mame pentru bărbații din viața lor. Și nu critic sub nicio formă acest comportament, pentru că și eu, asemenea lor, am făcut această greșeală de nenumărate ori în relațiile mele, până când nu mi-am dat seama că așa nu merge și că îmi simțeam prea grea piatră care mi-am legat-o cu mâinile mele pe umerii mei. Important este să lași la timp piatra de moară de pe umerii tăi, care nu îți ușurează deloc mersul :D.

După ce observ acest comportament urmează următoarele tânguieli: "Vai, e din ce în ce mai rea relația noastră sexuală, nu mai suntem pasionali, nu știu ce se întâmplă". Ce fel de pasiune, când în timp ce partenerul se gândește cum să facă să vă simțiți bine ambii, tu te gândești ce să pui în supa de la prânz? :).

Și acum mi-am amintit de o relație de-a mea de 2 ani în care la un moment dat iubitul mi-a zis ca nu mă mai vede ca pe o amantă, ci ca pe o soră mai mare și se simte incomod să se atingă de mine.

Îți dai seama cât de mult putem exagera noi, femeile, în grija pentru cel de lângă noi? În loc să ne bucurăm de iubire, noi alegem să ne împovărăm relația prin grija excesivă pentru cel de alături. Vestea proastă este că această atitudine nu duce la nimic bun, acest comportament omoară dorința, pasiunea, pentru că, spre deosebire de animale, care fac doar sex, noi oamenii suntem cei ce putem fi erotici, adică putem implica emoții în actul sexual.

Dar aceste emoții nu sunt nicidecum compatibile cu instinctele materne cărora le permitem să ne conducă relațiile. Crezi că fără tine iubitul nu ar putea să își poarte de grijă? Crezi că ar leșina de foame pe drumuri sau ți-e frică că îl vei găsi undeva dezbrăcat, pentru că tu nu i-ai călcat cămașa azi dimineața?  

Nu zic să nu vă ajutați reciproc, să vă faceți mici servicii atunci când este cazul, zic doar că atunci când noi, femeile, exagerăm, relațiile noastre se transformă în relații copii-mamă sau frate-soră, fără să ne dăm seama. Terapeuții de cuplu și sexologii spun că protecția excesivă, grija, responsabilitatea sunt uneori ingredientele care înăbușă dorințele sexuale. Nu există grijă în dorința sexuală, grija este extraordinară, dar este un anti-afrodisiac puternic.

Misterul nu este să vezi oameni noi, misterul este să îi vezi pe cei de lângă tine cu alți ochi

Cunosc familii, cupluri, care deși au făcut istorie împreună, au crescut copii, sunt adorabili, se giugiulesc și discută împreună orice problemă. Care e secretul longevității lor, toți vor să afle... Aici vreau să fac o remarcă: nu vorbesc despre cupluri care se chinuie unul pe altul "de dragul copiilor" (care ar fi mult mai fericiți dacă ar avea părinți separați, dar fiecare fericit individual), vorbesc de cupluri care cunosc secretul longevității unei relații și afirm cu voce tare că doar doi oameni cu inteligență superioară pot ajunge împreună făcând istorie.

Îmi place să spun că acești oameni dețin cheile unei relații, pentru că deși se cunosc de mult timp ei pot menține flacăra astfel ca să se vadă de fiecare dată cu alți ochi, să descopere și să descopere ceva nou unul la altul, reușind să se uimească unul pe altul de fiecare dată cu ceva nou. Vorba Andreei Papp: "Iubești ceea ce admiri și dacă nu mai ai nimic de admirat, pleci mai departe la cucerit".

Așa e, atunci când nu mai ai ce descoperi la persoana de lângă tine, atunci când ea a stagnat în evoluția ei, devenind fumată (Marius Simion), îți iei bagajele și pleci mai departe în călătoria vieții tale, pentru că asta e legea vieții, nu îți poți permite să te oprești pe aceeași treaptă în drumul evoluției tale, mai ales când te uiți în sus și îți dai seama ce cale lungă mai ai de parcurs... 

Parcurge cu îndrăzneală drumul pe care l-ai ales alături de cel din viața ta și nu te transforma în părinte pentru partener, cu toții avem părinți, menirea noastră în relație este alta, aceea de a crește frumos împreună, de a ne vedea de fiecare dată cu alți ochi și de descoperi unii la alții lucruri noi de fiecare dată.