luni, 12 august 2013

De ce efortul de a fi calm este mai obositor decât nerăbdarea?


„Calmul este leagănul puterii” (J. Gilbert Holland)
Ce este calmul și cum poate fi el definit? Cea mai simplă definiție ar fi: "calmul este starea de liniște interioară deplină". O persoană calmă este persoana care se stăpânește în orice situație a vieții ei.
Cuvântul calm se asociază oarecum cu cuvântul liniște, care provine de la lin, adică relaxat, fără frământări. Și hai să îți spun un mic secret: persoanele calme au foarte multă energie în ele, chiar de nu pare aparent. De ce? Explicația e simplă: oamenii calmi nu necesită să își alimenteze în continuu „valurile de perturbare”, au emoții echilibrate, o minte clară, mereu dispusă spre adoptarea schimbărilor și unor noi decizii. De aceea și oamenii calmi sunt oamenii enervanți pentru cei agitați, care s-au obișnuit să facă din viața lor o luptă continuă.
Anatol Basarab – un psiholog drag mie - spunea, într-un interviu acordat unui jurnalist, că atunci când suntem calmi avem acces la inteligența noastră emoțională, iar atunci când suntem stresați, încordați devenim instinctivi, adică nu ne controlăm comportamentul, doar ne urmăm instinctele cu care ne-a înzestrat natura.
Și atunci mă întreb care este deosebirea dintre un om și un animal? Spun asta pentru că animalele, fiind lipsite de rațiune, trăiesc după instinctele naturale, iar noi, care avem acces la inteligența noastră emoțională, preferăm adesea să ne comportăm ca animalele, doar pentru a nu gândi.
George Bernard Shaw spunea foarte frumos că 2% din oameni gândesc, 3% din oameni doar cred că gândesc, iar 95% din oameni mai degrabă ar muri decât să gândească. Eu cred că această statistică explică de ce oamenii aleg să își urmeze instinctele și nu aleg să acceseze inteligența emoțională din ei, de ce aleg recompensa momentană, de ce se bazează pe noroc și își pierd viața așteptând ca acesta să apară, își irosesc ani din viață sperând că „soarta” le-a pregătit ceva ce e al lor și acel ceva e „pus deoparte” pentru ei.
Ăsta e cel mai simplu mod de a gândi... Și aici mi-am amintit de un citat foarte frumos a lui R. Waldo Emerson – poet și eseist american - care spunea că oamenii superficiali cred în noroc, oamenii puternici cred în cauză și efect... Asta e, oricât am aștepta norocul să apară în viața noastră, lumea e o relație de cauză – efect, culegi ceea ce semeni.

Oamenii calmi sunt oamenii liberi
Există unele situații în care pare a fi imposibil de a ne păstra calmul. Dar așa ca un experiment îți propun să îți amintești de o situație care ți s-a părut stresantă din viața ta în care nu ți-ai păstrat calmul și ai „derapat”, care au fost rezultatele, cu ce ți-au fost de folos instinctele pe care le-ai accesat pentru a rezolva situația?
Bun, acum amintește-ți o situație la fel de tensionată în care ți-ai păstrat calmul, ai reușit să te gândești la soluția potrivită pentru acel moment, ți-ai accesat inteligența ca cea mai eficientă armă de apărare...
Sper că ți-ai făcut deja o concluzie la cele două situații pe care le-ai trăit. Sunt sigură că niciodată calmul nu te va face să iei soluții pripite. Ai să îmi spui că e imposibil să îți păstrezi calmul în orice situație? Și am să îți răspund că nu există nimic imposibil atunci când vorbim despre emoțiile noastre, pentru că ele pot fi controlate și ăsta e cel mai mare cadou care ni-l putea oferi Dumnezeu.
Andreea Papp, una dintre cele mai iubite de mine psihoterapeute din România, spune foarte bine că atitudinea este cea care îți creează viața, totul ține de tine, de modul în care privești situațiile din viața ta.
Și aici am să îl citez pe Shakespeare care spunea că nimic nu este bun sau rău, doar gândul îl face așa... Un om care crede că viața e o luptă nu are timp să se bucure de ea, pentru că el, într-adevăr, luptă mereu... pentru a exista.
Știu, ai citit multe articole, cărți, citate etc. care evocau același lucru: gândurile ne fac viața, și vai, te-ai plictisit să tot citești despre gândirea pozitivă și beneficiile ei. Dacă asta simți, te sfătuiesc să nu mai citești teorie, ci să aplici în practică, în viața de zi cu zi, încearcă să vezi doar lucrurile negative din viața ta, trăiește cu dramele trecutului tău, imaginează-ți câte riscuri există în oricare plan de acțiune pe care îl ai pe lista ta de visuri și ai să vezi ce se va întâmpla cu mintea ta... Ți-ai imaginat?
Acum mă crezi când îți repet cu insistență că gândurile tale sunt creatorul vieții pe care o trăiești? Acum crezi că tu, împreună cu mintea ta, faceți scenariul vieții tale?
Nu lăsa fricile să îți distrugă viața, nu lăsa gândurile neproductive să trăiască în tine, ele îți sabotează existența, ele nu duc la altceva decât la procrastinare, suferință și non-acțiune.

„Nu există maeștri neliniștiți” (Anatol Basarab)
Să îți spun un secret, în mintea noastră există un interval scurt de timp între stimul și răspuns, pe care tu decizi cum îl folosești: alegi să îl ignori și îți accesezi instinctele cu care te-a înzestrat natura sau alegi să apelezi la omul calm din tine care ia decizii inteligente pentru momentul respectiv.
Dacă alegi cea mai ușoară cale (prima pe care am menționat-o) atunci nu te aștepta la rezultate excepționale în viața ta, oamenii superficiali au rezultate superficiale și asta nu mai e o taină demult :). Sfântul Augustin spunea că există cineva în tine care este mai adânc decât tine însuți. E adevărat, problema e că nu toți aleg să apeleze la acel cineva :).
Nu-mi spune că persoana respectivă sau evenimentul respectiv te-a enervat până la culme, pentru că am să ți-o tai prompt: ceea ce a urmat a fost alegerea ta, comportamentul celor din jur față de tine depinde doar de tine, primești ceea ce dăruiești.
Crezi că oamenii calmi sunt redutabili? Ai dreptate, pentru că oamenii calmi sunt un pericol pentru cei mediocri care s-au obișnuit să rezolve totul cu violență, cuvinte murdare, cu măsurarea forței fizice, care este de-a dreptul o metodă lipsită de rațiune. Și dacă ar fi să deschid o mică paranteză referitor la modul de exprimare pe care îl utilizăm atunci când nu știm să ne păstrăm calmul aș spune că din păcate puțini dintre noi conștientizăm puterea cuvintelor pe care le rostim, cuvintele sunt forța prin care ne creăm realitatea ce o trăim.
Prin cuvânt se manifestă totul, prin cuvintele pe care le rostim suntem apreciați, ne exprimăm, comunicăm și creăm evenimentele din viața noastră. Dacă îți permiți să fii calm, nu vei utiliza niciodată cuvinte de care să îți fie rușine mai târziu. După cum am mai spus, nu există maeștri care s-au creat pe ei ca opere de artă, admirate de toți, prin nerăbdare, calmul și răbdarea au fost bunii și adevărații lor prieteni.
Privește oamenii de succes și ia din comportamentele lor, eu mi-am făcut o obișnuință din a urmări modul de gândire, de acțiune a oamenilor de succes, pentru că ei sunt modele demne de urmat și îmi doresc ca fiecare din noi să fie un model pentru cineva.
Exemplele maeștrilor ce și-au modelat viața cu propriile mâini (datorită atitudinii pe care au „îmbrăcat-o” pentru a trece peste situațiile stresante din viață) sunt cele care ne inspiră.
Frida Kohlen – o celebră pictoriță mexicană - care a trăit un monstruos accident rutier și a desfigurat-o - glumea pe seama picioarelor ei care urmau să fie amputate: „La ce-mi folosesc picioarele dacă am aripi să zbor?”. A fost un nume consacrat în lumea artei și spunea că unicele 3 lucruri pe care și le dorea în viața ei era să picteze, să picteze și să picteze... A trăit obsesiv și pasional o relație de iubire de 25 de ani alături de soțul ei care a umilit-o, și-a dorit să aibă copii, dar a renunțat după trei avorturi, cu toate acestea nu a renunțat niciodată la ea, la pasiunea ei – pictura.
Un alt exemplu: Sylvester Stallone, care și-a început cariera urmându-și vocația, era un copil ce se născuse cu o dificultate, avea gura strâmbă, dar își dorea foarte mult să fie actor, când era tânăr a fost refuzat la Hollywood de nenumărate ori de fiecare casă de producție. A scris un scenariu și a insistat să joace rolul scenariului său, a fost refuzat din nou, i s-au propus sume mari de bani, cu condiția să nu fie el actorul principal, a insistat până când o casă de producție i-a dat rolul propriului său scenariu (Filmul Rocky 1, care a câștigat Oscarul și 200 de milioane de dolari). Cine nu a auzit azi de Sylvester Stallone? Există o mulțime de astfel de exemple care ne pun pe gânduri.

"Dacă te comporți ca un zeu și lumea te va vedea ca un zeu" (Anatol Basarab)
Am întâlnit și eu oameni care, după cum avem obiceiul să spunem, se supraapreciază. Am avut și eu aceeași părere despre ei până când mi-am propus să fiu mai atentă la modul de comportare a celor din jur cu ei... și guess what? Oamenii din jur se poartă cu ei așa cum li se permite să se poarte.
Oamenii te apreciază la nivelul la care te apreciezi tu, cu alte cuvinte cei din jur te vad cu ochii cu care te vezi tu. Nici eu nu am crezut până când nu m-am convins :). 
Privește-te frumos, descoperă-ți potențialul și vei vedea cum se vor comporta cei din jurul tău. Și nu uita starea de a fi calm îți deschide ușa spre inteligența ta emoțională. Accesează omul superior din tine și vei vedea ce întorsătură frumoasă va lua drumul vieții tale.
Nu mai lupta, trăiește, relaxează-te și abordează fiecare experiență ca pe o lecție extrem de valoroasă pe treapta evoluției tale.




vineri, 9 august 2013

Descoperă arta de a fi femeie


M-am tot gândit despre ce pot scrie acum, în această perioadă frumoasă a vieții mele, când sunt într-o relație de cuplu, pentru că de cele mai multe ori articolele mele erau din perspectiva femeii care promova singurătatea ca pe un fenomen excepțional.
Și nu m-am răzgândit, într-adevăr am să spun de câte ori am să am ocazia că singurătatea nu este o povară, nu este o dramă, singurătatea e cea mai bună cale de a te cunoaște mai bine, de a înțelege ce îți dorești cu adevărat și de a descoperi în tine locuri neexploatate încă. Eu și acum, când sunt înconjurată de multă lume și nu am timp să fiu singură, îmi este dor de mine, de ceea ce pot crea în singurătate, de ceea ce pot descoperi în mine.
Doar că în ultima perioadă au apărut ceva schimbări în viața mea și de aceea în articolul de azi vreau să abordez un subiect nou, despre care nu am scris până acum și anume despre cât e de frumos să îți permiți să fii femeie, să îți permiți să fii vulnerabilă alături de un bărbat. 

Feminitatea e o stare de spirit pe care femeia o emană pe toți porii
Cine suntem noi, femeile?
Suntem oare ființele care niciodată nu știm ce vrem, când vrem și de ce vrem (așa cum ne caracterizează adesea o bună parte din bărbați)?
Eu zic că nu și îmi permit să afirm, în numele tuturor femeilor puternice, că o femeie întotdeauna știe sigur ce își dorește de la ea și de la cei din jur (cel puțin sper că așa e), o femeie știe de ce procedează într-un anumit fel sau în altul cu anumite persoane, chiar de acțiunile ei nu par a fi destul de logice, raționale sau cum mai vrei tu să le numim, femeia are întotdeauna raționamentele ei pe care se bazează.
Și tot aceste raționamente o fac să între într-o relație, să iubească, să se lase iubită și totuși să nu uite niciodată că ea este... femeie :). Și astfel începe „a exersa” feminitatea: „unei femei nu îi stă bine să procedeze așa”, „acest comportament nu caracterizează o femeie”, „nu avem dreptul să ne arătăm slăbiciunile în fața unui bărbat” și multe alte credințe de acest fel ce ne inhibă plăcerea de a trăi o relație excepțională alături de persoana cu care formăm un cuplu.
Și eu „am exersat” feminitatea mai în toate relații pe care le-am avut pentru că crede am cu toată ființa că femeile „nu au dreptul” să fie vulnerabile. Și nu am fost deajuns de fericită alături de niciun bărbat din viața mea până când nu am înțeles că:

Vulnerabilitatea e un act de curaj...
M-am întrebat adesea de ce îmi era teamă să arăt unui bărbat ceea ce simt, de ce încercam adesea să par ceea ce nu eram? Răspunsul l-am găsit în studiile excepționalei cercetătoare științifice din SUA Brene Brown, care a explicat atât de simplu acest comportament prin rușinea de faptul că nu suntem perfecți.
Nu doar eu am suferit de această frică și nu doar eu am căzut în această capcană, important este să conștientizăm că deși nu suntem perfecți toți merităm să iubim și să fim iubiți.
Niciodată nu vom atinge perfecțiunea, deci niciodată nu ne vom permite să iubim?
Am avut întotdeauna credința că a fi vulnerabil într-o relație cu un bărbat e o dovadă de slăbiciune și nu mi-am permis niciodată să îmi arăt punctele slabe atunci când eram într-o relație, îmi doream să țin totul sub control, să fiu eu cea puternică, femeia fără slăbiciuni, femeia care găsește soluții în orice situații, dar astăzi, când trăiesc clipe minunate alături de un bărbat minunat, îmi dau seama că vulnerabilitatea nu e o rușine, doar oamenii puternici își pot permite să fie vulnerabili în fața celor dragi.
Aceeași Brene Brown spune că „Vulnerabilty sounds like truth and feels like courage. Truth and courage aren’t always confortable, but they are never weakness”.

Bucură-te de ceea ce trăiești și nu tinde să posezi  persoana ce te face fericit
Ne facem portretul partenerului pe care ni-l dorim, apoi facem tot posibilul pentru a-l atrage în viața noastră, apoi, după ce l-am găsit, iubim și suntem iubiți, trăim clipe frumoase... Dar asta durează până când în noi nu se naște instinctul animalic de a "acapara" total persoana de lângă noi, de a o închide în cutiuță și de a-i pune eticheta: „a mea/ al meu”, această etapă fiind urmată de cea a modelării acestei ființe după placul nostru.
Și ce se întâmplă? După ce am obținut „opera de artă” la care am muncit atât, ne dăm seama că nu ne mai dorim acea persoană lângă noi, pentru că nu mai este așa cum am cunoscut-o... Ce instincte posesive avem și cât de nesătui suntem, nu ne permitem să ne bucurăm de ceea ce avem, ne dorim să facem oameni „perfecți” din partenerii de lângă noi, ne dorim să îi știm doar ai noștri, iar apoi ne plângem și ne plictisim în relație, pentru că, vrem sau nu vrem, așa e natura omului, fiecare iubește ceea ce iubesc și ceilalți.
Dacă prietenul meu e admirat de mai multe femei vai, îl iubesc din ce în ce mai mult, dacă eu sunt unica care îl văd ca pe un iubit atunci mă plictisesc și caut altceva... E valabil și pentru bărbați. Atunci de ce încercăm să punem lanțuri și garduri în jurul partenerilor noștri?
Am citit undeva un citat foarte frumos în care se spunea că atunci când vezi o floare frumoasă nu este nevoie să o rupi pentru a te bucura doar tu de frumusețea ei, mai bine las-o unde crește pentru a se bucura și alții de frumusețea ei, pentru că dacă o rupi ea se ofilește și moare, dacă o lași acolo unde este ea rămâne la fel de încântătoare pentru toți, iar dacă simți nevoia parfumului ei permanent oprește-te și stai alături de ea oricât de mult îți dorești asta.
Iubirea nu înseamnă să păstrezi în buzunarul tău ceea ce consideri că e al tău, iubirea înseamnă să păstrezi alături de tine și să te mândrești cu ceea ce vezi tu și văd și ceilalți, altfel intervine plictiseala, suferința și dorința de a evada...

„Fiecare dintre noi este recunoscut după strălucirea luminii sale” (Djwhal Khul)
Cât de intens strălucim?
Cine sunt oamenii din viața noastră ce ne fac să strălucim și ce ne face să fim atât de luminoși?
Răspunsul e: ceea ce suntem ne face luminoși, intensitatea luminii noastre ține de cine suntem și de cât de multe facem pentru a deveni din ce în ce mai buni, iar iubiții nu au nicidecum rolul de a ne umbri lumina din jurul nostru, dimpotrivă, iubiții au rolul de a ne intensifica strălucirea ce ne înconjoară.  
Un cuplu poate străluci intens doar atunci când cei doi sunt două personalități individuale ce nu uită de ei atunci când intră în relație. Am mai scris în unul din articolele mele că un cuplu nu este format din doi oameni care trăiesc “unul prin altul” ci din doi oameni care trăiesc „unul cu altul”, deci doi oameni independenți care știu ce își doresc pentru ei în primul rând și apoi ce își doresc de la o relație de cuplu.
De ce să ne ascundem după deget, e foarte greu să reziști efectului de contopire ce se naște între parteneri și momelii cuvântului „doi”, dar asta e cea mai eficienta metodă de a trăi o relație sănătoasă și frumoasă. Se spune că în iubire e ca la bancă, se dă credit doar celor bogați :).
 Dacă intri într-o relație „bogat” atunci nu ai cum să ceri cu disperare ceva de la partener, ceva ce poate el nu îți poate oferi, pentru că tu știi că îți poți satisface singură necesitățile tale, alături de partener te bucuri doar de momentele frumoase pe care le trăiți, te bucuri de tandrețe, de dragoste și căldură.
Atunci când intri „sărac” într-o relație ceri cu disperare de la partener ceea ce poate nici el nu îți poate oferi și chiar de face un efort să îți ofere ceea ce îi ceri, peste un timp relația devine prea epuizantă pentru el și într-o zi pur și simplu va fugi...
E cel mai frumos lucru să strălucești alături de cineva care nu îți umbrește lumina, ci o face mai intensă. Și cât e de plăcut să te simți femeie, să îți permiți să iubești și să te lași iubită de partenerul tău.
Crezi că e un risc? Și eu am crezut la fel și nu mi-am permis niciodată să fiu ceea ce sunt alături de partenerii din viața mea, însă mi-am dat seama că nu ai cum să experimentezi iubirea dacă nu îți permiți să te deschizi, să te arăți așa cum ești omului pe care l-ai ales să facă parte acum din viața ta.
Cum poți avea o relație împlinită, cum poți înflori dacă te ascunzi și îți este frică să oferi și să primești iubire? Permite-ți acest lux și vei trăi viața la o intensitate maximală, dacă relația ta va fi un eșec, nu te întrista, orice experiență ne face mai puternici, ne dă o lecție, ne învață ceva valoros.
Asta e viața, nu ne putem ascunde de ea, cea mai corectă alegere e să o trăim, pentru că dacă o evităm nu vom experimenta niciodată fericirea. Și folosesc adesea o zicală foarte dragă mie: cine nu riscă nu bea șampanie! :). Eu îmi permit întotdeauna să risc, pentru că ador șampania :). Tu cum îți trăiești viața?